Noi reguli pentru cei care vor să muncească în UK. Ambasador: Va înceta sistemul „hai să mergem până acolo și vedem noi ce-om face”

Data publicării:
Britain Reacts To The EU Referendum Result
FOTO: Getty Images

Brexitul aduce reguli noi pentru cei care vor să muncească în Marea Britanie. Concluzia e că, începând de anul viitor, uşile se închid pentru cei care nu vorbesc limba engleză şi nu au o calificare.

Executivul conservator îi îndeamnă pe angajatori să renunțe la forța de muncă ieftină din Europa și să investească în pregătirea personalului existent și în noi tehnologii. Ambasadorul României în Marea Britanie a explicat, în exclusivitate pentru Digi24, la ce să se aștepte cetățenii români care vor să se mute în Regatul Unit.

Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea Britanie: După sfârșitul acestui an va fi acest sistem de punctaj, care nu mi se pare foarte complicat. Sigur că el va fi mai riguros decât în momentul de față, creând pentru cei care vor să se stabilească în Marea Britanie niște obligații - respectiv cunoașterea limbii engleze, ideea de a avea un precontract de muncă pe care să-l poți arăta. Va înceta sistemul ăsta în care „hai să mergem până acolo și vedem noi ce-om face”. Până la urmă, preîntâmpină munca la negru.

Cum funcționează sistemul pe bază de puncte

Guvernul de la Londra a dezvăluit noul său plan pe puncte, asemănător celui din Australia, miercuri. Prin acest plan, guvernul britanic spune că va prelua controlul asupra graniţelor ţării „pentru prima oară în ultimele decenii” şi că va elimina „distorsiunile” provocate de libertatea de mişcare din Uniunea Europeană.

Câteva dintre punctele de pe grilă sunt esenţiale, acest lucru înseamnă că dacă ele nu sunt îndeplinite, migrantul va fi respins indiferent de punctajul pe care l-a obţinut:

  • A primit o ofertă de loc de muncă din partea unui sponsor aprobat (esenţial) – 20 de puncte
  • Locul de muncă este la nivelul adecvat de competenţă (esenţial) – 20 de puncte
  • Vorbeşte limba engleză la nivelul cerut (esenţial) – 10 puncte
  • Salariu între 20.480-23.039 lire sterline – 0 puncte
  • Salariu între 23.040-25.599 lire sterline – 10 puncte
  • Salariu de 25.600 lire sterline sau mai mult – 20 puncte
  • Loc de muncă într-o ocupaţie cu deficit de forţă de muncă – 20 puncte
  • Studii: Doctorat în domeniu relevant locului de muncă – 10 puncte
  • Studii: Doctorat în domeniu (ştiinţific) relevant locului de muncă – 20 puncte

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita