Pandemia a devenit un teren fertil pentru afirmații false și teorii ale conspirației. CE: Extindem monitorizarea platformelor

Data actualizării: Data publicării:
Sediul Comisiei Europene
În vederea combaterii dezinformării, Comisia Europeană extinde programul de monitorizare a platformelor, cu accent pe vaccinuri. Foto: GettyImages

Comisia publică un set de rapoarte privind acțiunile suplimentare întreprinse de semnatarii „Codului de bune practici privind dezinformarea”, în vederea combaterii dezinformării legate de coronavirus. Acestea arată că platformele au sporit vizibilitatea conținutului bine documentat, milioane de utilizatori fiind direcționați către surse de informare specifice.

De asemenea, platformele au inclus, în condițiile de utilizare a serviciilor lor, politici de eliminare a dezinformării cu privire la vaccinuri, care s-au concretizat prin blocarea a sute de mii de conturi, oferte și solicitări de anunțuri legate de coronavirus și cuprinzând informații greșite cu privire la vaccinare, și și-au intensificat activitatea cu verificatorii veridicității informațiilor pentru a face mai vizibil conținutul verificat privind vaccinarea. Această serie de rapoarte marchează sfârșitul perioadei inițiale de raportare de 6 luni.

Având în vedere relevanța acestor rapoarte în contextul epidemiologic actual, programul va continua și în următoarele 6 luni. De asemenea, Comisia le-a solicitat platformelor online să furnizeze mai multe date cu privire la evoluția răspândirii dezinformării pe parcursul crizei provocate de coronavirus și la impactul granular al acțiunilor lor la nivelul țărilor UE.

Věra Jourová: Pandemia a devenit un teren fertil pentru afirmații false și teorii ale conspirației

Věra Jourová, vicepreședinta pentru valori și transparență, a declarat: Pandemia a devenit un teren fertil pentru afirmații false și teorii ale conspirației, iar platformele sunt un amplificator important al acestui tip de mesaje. Trebuie să continuăm să colaborăm pentru a ne îmbunătăți lupta împotriva dezinformării, dar avem nevoie de mai multă transparență și de eforturi mai susținute din partea platformelor online. Extinderea programului de monitorizare constituie o lecție valoroasă în activitatea noastră de revizuire a Codului de bune practici împotriva dezinformării.”

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat: Pandemia de COVID-19 a evidențiat rolul pe care îl joacă platformele, cu responsabilitățile corespunzătoare. Trebuie luate măsuri substanțiale pentru a preveni ca dezinformarea să împiedice eforturile comune de vaccinare ale tuturor țărilor UE. Platformele trebuie să devină mai transparente, inclusiv în ceea ce privește eficacitatea măsurilor luate.”

Acest program de raportare lunară a fost creat ca rezultat al Comunicării comune din 10 iunie 2020 pentru a asigura responsabilitatea față de public în ceea ce privește eforturile depuse de platforme și de asociațiile relevante din sector pentru a limita dezinformarea online legată de coronavirus. Rapoartele de astăzi se concentrează asupra acțiunilor întreprinse în decembrie 2020 de Facebook, Google, Microsoft, Twitter și TikTok.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul folosit de turiști ca să găsească cazare cu 50% mai ieftină la mare. Metoda simplă pe care hotelierii...
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Anca Țurcașiu, mesaj emoționant de ziua iubitului ei: „Nu știu decât să mulțumesc Universului că ești!”
Film Now
Courtney Thorne-Smith, cunoscută pentru rolul din „Melrose Place”, divorțează după 18 ani de căsnicie. S-a...
Adevarul
Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. Cum s-au destrămat comunitățile vechi de peste opt secole
Newsweek
OFICIAL Casa de Pensii recunoaște că nu poate recalcula pensiile. 1.000.000 pensionari pierd bani
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Gestul făcut de un medic veterinar pentru 100 de pisici abandonate: „Nu le pot lăsa în urmă”
Film Now
Fiica cea mică a lui Bruce Willis și Demi Moore, imagini dulci cu tatăl său, în vizită la casa bunicii, în...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...