Șefa Parchetului european, Laura Codruța Kovesi, va prezenta joi modul în care va funcționa EPPO

Data publicării:
kovesi

Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, va prezenta joi stadiul creării Parchetului European (EPPO) în comisiile reunite de Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) şi de Control Bugetar (CONT) din Parlamentul European, conform agendei LIBE publicate pe site-ul legislativului UE.

Noua instituţie europeană va avea sediul la Luxemburg, iar în cadrul său vor coopera 20 de state membre prin procedura de cooperare consolidată, procedură care a fost lansată la 3 aprilie 2017 ca urmare a lipsei unui acord unanim cu privire la propunere.

Până în prezent, s-au alăturat cooperării consolidate: Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Germania, Grecia, Spania, Finlanda, Franţa, Letonia, Lituania, Luxemburg, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia şi ulterior Italia şi Austria, potrivit Agerpres. Alte state membre se pot alătura oricând cooperării. Amintim că Kovesi a fost numită anul trecut în funcţia de procuror-şef european în urma negocierilor dintre Parlament şi Consiliu.

Parchetul European va funcţiona ca o structură cu două niveluri. Nivelul central va fi format din procurorul-şef european, care va avea responsabilitatea generală a biroului. Nivelul descentralizat va fi alcătuit din procurori europeni delegaţi situaţi în statele membre, care vor fi însărcinaţi cu activitatea de zi cu zi a investigaţiilor şi urmăririlor penale în conformitate cu regulamentul şi cu legislaţia respectivului stat membru.

Parchetul European va veni în completarea activităţii OLAF şi a Eurojustului, care nu sunt echipate pentru a ancheta sau pentru a urmări penal cazuri penale individuale.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă un gard din plasă, din lemn sau din BCA în 2025. Ce trebuie să știi despre autorizații, materiale...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Bruce Willis. Fiica actorului, Rumer, a rupt tăcerea: „Simt o...
Adevarul
„Există o armă decisivă în conflictul dintre Israel și Iran”. Dezvăluirile unui fost șef român de...
Newsweek
Ce spunea Bolojan despre pensiile contributive și speciale înainte să fie premier. „O problemă mare”
Digi FM
VIDEO Momentul în care un balon cu aer cald ia foc în aer și se prăbușește: "Oamenii s-au aruncat din el"
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, adevărul despre operația la nas: „Am fost ironizată pentru că semăn cu tata!”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills