Țara cu excedent bugetar de 48 de miliarde de euro și tot mai puțini șomeri

Data actualizării: Data publicării:
euro bancnote teancuri bani crop getty
Foto: Guliver/GettyImages

Numărul şomerilor a scăzut cu 8.000 pe parcursul lunii august, în Germania, până la aproximativ 2,3 milioane. E în linie cu estimările analiştilor, iar aceasta scădere nu a influențat rata ajustată a şomajului, care se menţine tot la 5,2%. De cealaltă parte, companiile dau un semnal pozitiv şi arată că, cel puţin pentru moment, sunt încrezătoare în evoluţia economiei.

Numărul persoanelor angajate a ajuns în luna iulie la un nivel record: 44,7 milioane. Nu sunt mulţi patroni care să se teamă în acest moment de izbucnirea unui război comercial, de pildă.

Detlef Scheele, şeful Oficiului de Muncă: Locurile de muncă ce ţin de securitate socială sunt tot mai multe, cererea companiilor pentru angajați rămâne ridicată.

Creşterea ratei de ocupare a dus în sus şi consumul. Cheltuielele gospodăriilor au crescut, germanii sunt siguri de locul de muncă pe care îl au, iar majorările salariale peste nivelul inflației și dobânzile încă reduse la împrumuturi au încurajat consumul.

Sunt multe companii, însă, care se plâng de lipsă de personal. Este şi motivul pentru care au cerut o relaxare a regimului acordării permisului de muncă pentru cetăţenii din afara Uniunii Europene.

Detlef Scheele, şeful Oficiului de Muncă: Niciun cetăţean german nu trebuie să fie îngrijorat de faptul că refugiaţii ar putea reprezenta o competiţie pe piaţa muncii, nu e necesar. Niciun refugiat nu poate concura cu un şomer german.

În prima jumătate a acestui an, locomotiva economică a Europei a înregistrat un excedent bugetar record de 48,1 miliarde euro, cu aproximativ 18 miliarde euro mai mult decât în primul semestru al anului trecut.

Acest surplus este echivalent cu 2,9% din PIB, datorat, în mare parte, exporturilor.

Iar datele sunt îmbucurătoare pentru România. Germania e cel mai important partener comercial al ţării noastre. Şi dacă lucrurile merg bine acolo, sunt susţinute şi câteva industrii de la noi, printre care cea de subansmble auto.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita