Ungaria renunţă la plafonarea preţurilor la alimente, dar obligă retailerii să mărească reducerile

Data publicării:
A customer shops for vegetables at the Bosnyak Market Hall in Budapest
Ungaria a înregistrat cea mai mare inflație din UE. Foto: Profimedia

Guvernul ungar intenţionează să elimine, începând cu data de 1 august 2023, plafoanele impuse preţurilor alimentelor de bază în urmă cu 16 luni. În paralel, executivul de la Budapesta a ordonat retailerilor să introducă reduceri mai mari de preţuri la anumite produse alimentare, a declarat joi Gergely Gulyas, directorul de cabinet al premierului ungar Viktor Orban.

Ungaria înregistrează cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană, chiar dacă rata anuală a scăzut în mai pentru a patra lună consecutivă, până la 21,5%. Comparativ, inflaţia medie anuală în UE a fost de 7,1% în luna mai.

Într-o conferinţă de presă organizată joi, Gergely Gulyas a spus că rata anuală a inflaţiei ar putea încetini până la 15% în luna august şi o inflaţie de o singură cifră este posibilă înainte de sfârşitul anului.

„Procesul de dezinflaţie se va accelera la toamnă”, a apreciat Gergely Gulyas, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

În luna februarie 2022, Executivul de la Budapesta a impus un preţ maximal la lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui, carne de porc şi de pui, în încercarea de a proteja gospodăriile de creşterea costurilor, iar ulterior au fost plafonate şi preţurile la carburanţi şi ratele la creditele ipotecare. În pofida plafonării, inflaţia preţurilor alimentare în Ungaria a ajuns la 44,8% în luna decembrie a anului trecut.

Pentru a frâna creşterea preţurilor, guvernul condus de premierul Viktor Orban a ordonat şi marilor retaileri să introducă reduceri obligatorii de preţuri la alimente.

Joi, Gergely Gulyas a spus că, începând de la 1 august, discounturile obligatorii la anumite produse alimentare pe care retailerii vor trebui să le introducă vor fi majorate, de la 10% până la 15%, adăugând că produsele ale căror preţuri au fost până acum controlate vor fi incluse în acest program.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita