Vicepremierul Irlandei spune că țara sa va recunoaşte „cu certitudine” statul Palestina până la sfârșitul lunii

Data publicării:
Micheal Martin cu steagul ue pe fundal
Prim-ministrul Irlandei Micheal Martin. Foto: Profimedia Images

Irlanda va recunoaşte statalitatea palestiniană înainte de sfârşitul acestei luni, a spus miercuri vicepremierul Micheal Martin, transmite dpa.

Irlanda şi Spania sunt în discuţii cu alte câteva ţări europene cu privire la o recunoaştere comună a statului Palestina.

Deşi s-a vorbit despre 21 mai ca dată potenţială, Martin a spus că ziua exactă a anunţului rămâne „fluidă”.

„Vom recunoaşte statul Palestina înainte de sfârşitul lunii. Data exactă este fluidă pentru că suntem în discuţii cu câteva ţări cu privire la o recunoaştere comună a unui stat palestinian”, a declarat el miercuri la postul de radio Newstalk.

„Va deveni mai clar în câteva zile în ce priveşte data exactă, dar, cu certitudine, se va întâmpla înainte de sfârşitul acestei luni, şi aştept cu nerăbdare consultările de astăzi cu câţiva miniştri de externe cu privire la detaliile precise finale”, a adăugat el.

„Facem acest lucru în contextul Iniţiativei arabe de pace pentru a urmări o soluţie cu două state şi a extinde semnalul către populaţia palestiniană în general că susţinem dreptul lor la autodeterminare şi ideea unei soluţii cu două state ca ultima, singura cale prin care israelienii şi palestinienii pot trăi unii alături de ceilalţi în pace”, a explicat vicepremierul irlandez.

Întrebat dacă sprijină apelul ca steagul palestinian să fie arborat pe clădirea parlamentului irlandez, Martin a răspuns: „Important este să ne concentrăm pe problemele de fond ale unei încetări imediate a focului”.

„Este şocant că Israelul intră în Rafah şi că acum este în desfăşurare o operaţiune militară în Rafah. Suferinţele sunt imense. Moartea şi distrugerea sunt imense, iar oamenii vor ca ele să înceteze, comunitatea internaţională vrea ca ele să înceteze”, a adăugat el.

Un apel ca, de Ziua Nakba, pe clădirea parlamentului de la Dublin să fie ridicat steagul palestinian a fost respins de preşedintele legislativului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Cum arată o nuntă la talibani. Detaliul care a atras atenția oamenilor: „Nu am zărit nicio femeie”
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Cum arată casa din India, ridicată fără ciment, pentru a rezista 1.000 de ani. Secretele unei tehnici...
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
De ce câinii din rasa Golden Retriever nu sunt buni pentru pază. Un videoclip viral explică totul
Film Now
Lily, unica fiică a lui Rowan Atkinson, despre divorțul părinților ei, după 24 de ani de mariaj: "Am trecut...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal