Zbor de coșmar. Un avion al companiei Delta Airlines s-a depresurizat: ”Urechile oamenilor au sângerat”

Data publicării:
Un avion al companiei Delta Airlines a fost implicat într-un incident în zbor din cauza depresurizării
Avion al companiei Delta Airlines. Foto: Profimedia Images

Din nou probleme pentru un avion aflat în plin zbor. Pasagerii zborului Delta Air Lines 1203, un Boeing 737-900, au avut surpriza neplăcută de a ateriza înapoi în Salt Lake City la câteva minute după decolare, din cauza unei probleme de presurizare, relatează Le Figaro, preluat de News.ro. 

"Au început să ne doară foarte tare urechile. Toată lumea din jurul nostru îşi ţinea urechile. Urechile oamenilor au început să sângereze, nasurile lor au început să sângereze”, a declarat Jaci Purser, unul dintre pasageri, pentru CNN.  "Am auzit un pic de aer ieşind şi apoi a început să bubuie. Mi-am atins urechea şi am văzut sânge țâșnind".

Cel puţin zece persoane au avut nevoie de evaluare medicală sau de tratament, potrivit companiei aeriene. Nu au fost raportate răni grave.

"Le prezentăm scuze sincere clienţilor noştri pentru experienţa pe care au avut-o pe zborul 1203 la 15 septembrie”, a declarat un purtător de cuvânt al Delta. 

Pasagerii rămaşi au fost plasaţi la un alt zbor, iar tehnicienii Delta au rezolvat problema depresurizării cabinei, a precizat Delta. 

Într-un comunicat, Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA a anunţat că a deschis o anchetă privind circumstanţele incidentului. Acesta este al doilea incident într-un interval scurt de timp pentru compania aeriană. La 10 septembrie, o aeronavă Delta Air Lines a lovit cu vârful aripii coada unei alte aeronave pe pista Aeroportului Internaţional Hartsfield-Jackson Atlanta.

Din mai 2024, nu mai puţin de paisprezece incidente în care a fost implicată Delta Air Lines au fost raportate Administraţiei Federale a Aviaţiei din SUA. Desigur, nu toate aceste incidente sunt imputabile companiei: în 2023, una dintre aeronavele sale a trebuit să se întoarcă din cauza diareei unui pasager.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie