Ion Iliescu suferă de cancer la plămâni. Ce spune cel mai recent raport privind starea de sănătate a fostului președinte

Data actualizării: Data publicării:
iliescu
Ion Iliescu, fost președinte al României. Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Ion Iliescu suferă de cancer la plămâni, a anunțat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, din Capitală, unde fostul preşedinte al României se află internat de o săptămână. Iliescu a fost supus, sub anestezie generală, unei proceduri endobronşice care are ca scop menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii superioare, scrie într-un comunicat transmis de unitatea medicală.

„În urma evaluărilor de specialitate, imagistice şi histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecţiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică. În cursul acestei dimineţi, sub anestezie generală, a beneficiat de o procedură endobronşică ce are ca scop menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii superioare. Intervenţia a decurs fără incidente”, au transmis reprezentanţii unităţii sanitare, potrivit News.ro.

Medicii precizează că starea generală a lui Ion Iliescu rămâne staţionară şi că acesta rămâne internat în secţia de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.

„Spitalul Clinic de Urgenţă «Prof. Dr. Agrippa Ionescu» îşi reafirmă angajamentul de a comunica transparent informaţii de interes public pe acest subiect, cu respectarea reglementărilor în vigoare, dar, în acelaşi timp, precizează că singurele informaţii oficiale sunt cele cuprinse în buletinele de informare medicală transmise către opinia publică şi publicate pe pagina de Facebook a spitalului”, mai transmit reprezentanţii spitalului.

Ion Iliescu a fost internat luni, 9 iunie, la Spitalul „Agrippa Ionescu”, cu probleme respiratorii.

Fostul președinte făcea controale medicale periodice la Spitalul Elias.

În aprilie 2019, Ion Iliescu a fost operat de medicii de la Institutul „C.C. Iliescu”, diagnosticul său fiind pericardită lichidiană - tamponadă cardiacă.

În ultimii ani, fostul președinte nu a mai avut apariţii publice, el transmiţând însă mesaje pe blogul său. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din 19 mai, în care l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru alegerea ca preşedinte.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Simțim că sunt 50°C afară, dar meteorologii spun că sunt doar 35°C. Ce este, de fapt, temperatura resimțită
Digi FM
Cine este tânărul care a murit lovit de fulger în timp ce cânta la vioară. Avea doar 18 ani și participase la...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Marion Cotillard s-a despărțit de iubit, după 18 ani de relație și doi copii. Guillaume Canet a fost...
Adevarul
A fost ironizat Donald Trump de Regina Olandei la summitul NATO de la Haga? Gestul care a alimentat...
Newsweek
Nicușor Dan a aprobat legea care oferă ajutoare la pensie. Se dau medicamente compensate și alimente
Digi FM
Val de ironii după ce o jurnalistă a criticat-o pe Lauren Sánchez, noua soție a lui Jeff Bezos: „Banii nu pot...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Scarlett Johansson explică săruturile virale cu Jonathan Bailey: "E un tip adorabil, ce pot să spun?"
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget