Preşedinta Parlamentului European vine la București, săptămâna viitoare

Data publicării:
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în timpul unei conferințe de presă la Bruxelles, pe 20 octombrie 2022.
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va discuta cu tinerii la Facultatea de Drept a Universității București. Foto: Profimedia Images

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, se va afla în vizită în România la începutul săptămânii viitoare, marţi urmând să aibă o întâlnire cu tinerii, în cadrul evenimentului "Împreună suntem Europa" organizat în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, informează Agerpres.

Potrivit instituţiei de învăţământ superior, în cadrul dialogului cu Metsola, tinerii vor putea afla care sunt beneficiile democraţiei parlamentare europene, cum pot să influenţeze politica europeană şi de ce e important să se implice în protejarea democraţiei europene, cum afectează deciziile şi politicile adoptate de Parlamentul European viaţa de zi cu zi.

Dezbaterea va fi găzduită de Aula Magna a Palatului Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

"Evenimentul este o oportunitate pentru toţi tinerii de a interacţiona direct cu preşedinta singurului organism european ales prin vot direct de către cetăţeni şi singurului Parlament transnaţional din lume, dar şi de a se inspira reciproc şi de a-şi schimba opiniile", a transmis universitatea.

Înscrierile de participare la dialog sunt deschise până pe 18 decembrie.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita