Video&Foto Violențe la protestul lui Călin Georgescu din Capitală, jandarmii au folosit gaze lacrimogene. Echipa Digi24, agresată de manifestanți

Sute de oameni au ieșit luni în stradă, în București, să protesteze după îndemnul lui Călin Georgescu de boicotare a supermarketurilor. Manifestațiile au început în Piața Victoriei, unde susținătorii acestuia au strigat „libertate” și „turul doi înapoi”, și au continuat în fața Guvernului. După ce Klaus Iohannis a anunțat că își dă demisia, protestatarii au devenit violenți și s-au îmbrâncit cu jandarmii, care au fost nevoiți să folosească gaze lacrimogene.
Sute de oameni în Piața Victoriei
ACTUALIZARE 17.12: Mai mulți protestatari au plecat din Piața Victoriei, însă câteva sute au rămas în fața guvernului, unde scandează „Libertate”.
„Curățenie genertală” și „Nu plecăm acasă, până nu câștigăm libertatea noastră”, mai strigă oamenii aflați la protest, la îndemnul lui Călin Georgescu.

Michelle Obama vine în România. Fosta primă-doamnă a SUA participă la un eveniment internațional la București, în septembrie

Cum s-a transformat o bază de natație din inima Capitalei în junglă urbană. Statul ia 25.000 de euro, chirie pe bălării

Theodor Stolojan, despre măsurile pe care trebuie să le ia „tandemul Ilie Bolojan-Alexandru Nazare”: „N-au încotro”

Nicușor Dan a convocat prima ședință CSAT. Evaziunea fiscală ca amenințare la securitatea națională, pe ordinea de zi
„Instigator”, dus de protestestatari la jandarmi
ACTUALIZARE 16.20: Mai multe susținători ai lui Călin Georgescu au îmbrâncit un protestatar, pe care l-au catalogat drept instigator, și l-au dus la jandarmii prezenți la protest. Nu este clar în acest moment daca persoana a făcut sau nu ceva.
Este pentru a treia oară când se întâmplă acest lucru, relatează reporterul Digi24.ro, aflat în Piața Victoriei.
Protestatarii, agresivi cu echipa Digi24
ACTUALIZARE 15:45 Susținătorii lui Călin Georgescu au fost din nou violenți cu echipa Digi24 și au întrerupt transmisiunea în direct a jurnalistului Vali Stan.
Jandarmii au folosit gaze lacrimogene
ACTUALIZARE 15:35 Jandarmii au fost nevoiți să folosească gaze lacrimogene. Violențele la protestul lui Călin Georgescu din Capitală s-au intensificat după anunțul lui Klaus Iohannis. Unii dintre ei strigă „Sacrificați-vă” sau „A venit momentul sacrificiului”.
Protestatarii mai țipă la jandarmi „Mamele voastre sunt aici. Ce o sa faceți? Dați în ele?”
Protestatari ridicați de jandarmi
ACTUALIZARE 15:14 Un ucrainean a fost ridicat de jandarmi și dus la ambulanță pentru îngrijiri, după ce s-a încăierat cu susținătorii lui Călin Georgescu. Protestatarii strigau că e un instigator.
Imagini cu momentul în care jandarmii ridică un alt agitator.
Îmbrânceli între protestatari și jandarmi
ACTUALIZARE 14:00 Susținătorii lui Călin Georgescu s-au încăierat cu jandarmii, după ce Klaus Iohannis a anunțat că demisionează. Protestatarii au încercat să spargă cordonul jandarmilor și s-au îmbrâncit cu aceștia.
„S-a terminat”
ACTUALIZARE 13:50 Susținătorii lui Călin Georgescu protestează în fața Guvernului și strigă după anunțul lui Iohannis că „s-a terminat”.







Imagini cu momentul în care protestatarii se îndreaptă către Guvern.
ACTUALIZARE 13:00 Aproximativ 600 de persoane protestează în Piața Victoriei.








ȘTIREA INIȚIALĂ
Aproximativ 400 de oameni s-au adunat în Piața Victoriei pentru a-l susține pe Călin Georgescu în boicotul magazinelor.
Este vorba despre un protest care nu are autorizație, pentru că cei care sunt aici, simpatizanții lui Georgescu, nu au obținut un aviz de la Primăria Capitalei pentru a protesta în centrul Bucureștiului.
Oamenii care protestează aici, simpatizanții lui Călin Georgescu, strigă „libertate” sau „turul doi înapoi”.
Centrul a fost îngrădit deja de jandarmi, care îi țin sub control, astfel încât să nu încurce traficul. Nu sunt momentan restricții de trafic, se va întâmpla acest lucru dacă numărul protestatarilor va fi unul mai mare.
Reacțiile vin după ce Călin Georgescu a lansat un apel de susținere a producătorilor români prin boicotarea supermarketurilor și i-a îndemnat pe susținători să nu facă cumpărături din marile magazine în ziua de 10 februarie și să cumpere doar de la producătorii români.
În paralel, mai mulți români au scris pe rețelele sociale că își vor face cumpărăturile luni la supermarket, pentru a protesta față de îndemnul lui Georgescu.
Jandarmeria București a avertizat în weekend că sunt așteptate proteste, concomitent, în Piața Victoriei și Piața Universității.
„Insistăm ca participanții la aceste adunări publice nedeclarate și neasumate să colaboreze permanent cu forțele de ordine prezente pe traseele de afluire/defluire, respectiv cu cele de la locul desfășurării, colaborarea propusă fiind o condiție de bază pentru desfășurarea manifestațiilor fără incidente”, a transmis Jandarmeria București.
Jandarmeria Capitalei „recomandă persoanelor care vor participa la aceste adunări publice, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News