Salariile angajaţilor part-time rămân suprataxate. CCR a respins sesizările privind modificările aduse Codului fiscal

Data publicării:
Curtea Constituțională a României. sigla
Curtea Constituțională a României. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările transmise de USR, Forţa Dreptei şi Avocatului Poporului în legătură cu ordonanţa privind modificarea Codului fiscal, care prevede, printre altele, taxarea şi impozitarea contractelor de muncă part-time la nivelul salariului minim pe economie, informează Agerpres.

Parlamentarii USR s-au plâns că au depus contestaţia cu întârziere din cauza Avocatului Poporului.

"Depunem sesizarea la CCR pentru că este primul moment în care putem face asta, deoarece Avocatul Poporului a refuzat să o conteste la început, când puteau fi prevenite efectele acestei ordonanţe. (...) România are, în acest moment, doar 3,7% din toate contractele contracte cu normă parţială. Asta este extrem de diferit faţă de media europeană, de 17%, sau alte ţări", a declarat deputatul USR Oana Ţoiu.

La rândul său, deputatul neafiliat Ionel Dancă, membru al Forţa Dreptei, a afirmat că ordonanţa de modificare a Codului fiscal "loveşte în sectoarele economice cele mai dinamice".

"Această ordonanţă loveşte în microîntreprinderi, în PFA-uri, liber-profesionişti şi în oamenii muncitori care au dreptul să muncească part-time şi să plătească taxe şi contribuţii exact pentru munca prestată", a transmis Dancă.

Şi Avocatul Poporului a trimis la Curtea Constituţională o sesizare în legătură cu Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 6/2022 pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum să-ți cureți singur aparatul de aer condiționat. Ce trebuie să faci în fiecare lună ca să respiri aer...
Digi FM
Câte note de 10 s-au luat la BAC 2025. Trei zile pentru depus contestații
Pro FM
Cum arată azi John Taylor, basist și fondator al trupei Duran Duran, la 65 de ani. Încă dă totul pe scenă
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România. „Rețeta nu e complicată, dar e pusă...
Newsweek
Ministrul muncii care se ocupă de pensii, ales prin concurs de PSD. Ce șanse are Bucura Oprescu?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Digi World
De ce ar trebui să porți ochelari de soare tot timpul anului, chiar și când sunt nori. Așa poți preveni...
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Damson Idris, îngrozit în timp ce filma o scenă cu Brad Pitt în „F1”: „Am crezut că o să-mi pierd slujba”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills