Foto Cum arăta Ramses al II-lea în floarea vârstei. Arheologii care au reconstruit chipul faraonului spun că era "frumos"

Data actualizării: Data publicării:
ramses II
Oamenii de știință au aflat cum arăta faraonul egiptean Ramses al II-lea în jurul vârstei de 45 de ani. FOTO: Profimedia Images

Oamenii de știință au aflat cum arăta faraonul egiptean Ramses al II-lea în jurul vârstei de 45 de ani. Ei au folosit tehnici de reconstrucție a feței, folosind un model 3D al craniului.

Chipul lui Ramses al II-lea – care potrivit Bibliei i-a persecutat pe Moise și pe israeliți - a fost reconstruit în baza rămășițele sale mumificate. Și, deși faraonul a murit la vârsta de 90 de ani, chipul lui a fost "întinerit" cu câteva decenii pentru a-l arăta în floarea vârstei, la aproximativ 45 de ani, scrie Live Science. 

"Am efectuat un proces tridimensional de regresie a vârstei pentru a elimina unele dintre semnele îmbătrânirii, pentru a-l reprezenta la apogeul puterii sale", a declarat Caroline Wilkinson, directorul Face Lab de la Universitatea John Moores din Liverpool, care a reconstruit chipul faraonului.

ramses al II-lea
Oamenii de știință au aflat cum arăta faraonul egiptean Ramses al II-lea în jurul vârstei de 45 de ani. FOTO: Liverpool John Moores University Face Lab

Rezultatul este un portret al faraonului Ramses al II-lea descris ca fiind "frumos" de către Sahar Saleem, profesor la Universitatea din Cairo și coordonator al proiectului.

"Ramses al II-lea a fost un mare războinic care a condus Egiptul timp de 66 de ani", a declarat Saleem, care a subliniat că descoperirea reamintește lumii rolul său în istorie.

Mumia lui Ramses al II-lea se află acum în Muzeul Național al Civilizației Egiptene din Cairo. A fost descoperită în 1881 lângă Luxor, în sudul Egiptului, iar la un moment dau au fost desfăcute bandajele care o înfășurau pentru a vedea și analiza rămășițele mumificate.

ramses al II-lea -1
Oamenii de știință au aflat cum arăta faraonul egiptean Ramses al II-lea în jurul vârstei de 45 de ani. FOTO: Liverpool John Moores University Face Lab

Pentru reconstrucția facială, Saleem a realizat un model virtual tridimensional al capului și craniului faraonului folosind scanarea CT și imagini 3D, iar apoi chipul a fost reconstruit cu ajutorul unui software folosit în anchetele penale. Imaginii obținute i-au fost adăugate nuanțe ale pielii, culoarea ochilor și a părului, pe baza a ceea ce Saleem a constat că era specific egiptenilor la acea vreme. Următoarea etapă a fost un software-ul de regresie a vârstei pentru a obține o imagine "întinerită" cu zeci de ani. 

Numele faraonului despre care se spune că i-a persecutat pe Moise și pe israeliți în povestea Exodului nu este menționat în Biblie, dar câțiva istorici cred că descrierea lui seamănă cel mai mult cu Ramses al II-lea, care era la conducerea Egiptului în secolul al XIII-lea î.Hr. De altfel, Ramses al II-lea – numit și  Ramses cel Mare – a fost adesea menționat în literatură și în cinematografie.

Cu toate acestea, sunt istorici care spun că nu au fost găsite dovezi arheologice care să susțină ideea că israeliții au fost înrobiți în Egipt sau că faraonul ar fi fost vinovat de Exod. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
David Popovici și Pan Zhanle, fotografiați de iubita înotătorului român: "Nu există destule complimente...
Pro FM
Ultimul drum al lui Ozzy Osbourne și o familie dărâmată de durere. Lacrimi, flori și aplauze pe străzile din...
Film Now
Liam Neeson, convins că nu va mai iubi. Ce declara înainte de povestea cu Pamela Anderson
Adevarul
Apărătorii ucraineni reinventează tactici romane anticavalerie pentru a obține un raport devastator de 66 la...
Newsweek
Ministrul Apărării, anunț care lovește în pensiile militare. Ce șanse sunt să crească în 2025?
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au o avere de milioane de dolari, dar preferă vacanțele modeste...
UTV
Ozzy Osbourne, condus pe ultimul drum de mii de fani în Birmingham. Sharon și copiii, sfâșiați de durere