Foto Cum arată universul, văzut prin telescopul James Webb. Primele imagini trimise din spațiu

Data publicării:
galaxii in cosmos, imagine realizata de telescopul james webb
Telescopul James Webb va oferi cele mai detaliate imagini ale universului de până acum. Foto: NASA

În aşteptarea primelor fotografii de înaltă rezoluţie realizate de telescopul spaţial James Webb, care urmează să fie prezentate pe 12 iulie, NASA a publicat o imagine „teaser”, care scoate în evidenţă profunzimea Universului.

Imaginea, rezultată din 72 de expuneri într-un interval de 32 de ore, a fost realizată de senzorul de ghidare fină al telescopului James Webb, instrumentul cu ajutorul căruia acest dispozitiv ultrasofisticat urmăreşte obiectele de interes şi să se focalizeze asupra lor.

Este una „dintre imaginile Universului cu cel mai mare grad de profunzime realizate vreodată”, a comentat agenţia spaţială americană într-un comunicat preluat de AFP, potrivit Agerpres.

Imaginea oferă, potrivit NASA o „previzualizare tentantă” a ceea ce comunitatea ştiinţifică şi mii de amatori aşteaptă cu nerăbdare: dezvăluirea, preconizată pentru 12 iulie, a primelor imagini color de înaltă rezoluţie realizate de Webb.

„Este punctul cel mai îndepărtat pe care omenirea l-a putut privi până acum”, a precizat la sfârşitul lunii iunie Bill Nelson, administratorul agenţiei spaţiale americane, cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurate la sediul Space Telescope Science Institute din Baltimore, centrul de operaţiuni al telescopului James Webb, o veritabilă bijuterie de inginerie, care a costat 10 miliarde de dolari.

Telescopul a fost lansat în decembrie, iar în prezent se află la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri faţă de Terra.

James Webb este capabil să „privească” puncte mai îndepărtate din cosmos decât toate telescoapele dinaintea lui graţie oglinzii sale principale şi a instrumentelor care captează semnale în infraroşu, ceea ce îi permite să scruteze prin norii de praf din spaţiu.

Telescopul James Webb va permite în primul rând observarea primelor galaxii, formate la doar câteva sute de milioane de ani după Big Bang, precum şi a exoplanetelor.

Pe 12 iulie, NASA intenţionează să publice prima spectroscopie realizată de telescopul James Webb, care înfăţişează o planetă îndepărtată, o exoplanetă.

Spectroscopia, o ramură a fizicii optice, este considerată un instrument util, care permite aflarea compoziţiei chimice şi moleculare a obiectelor îndepărtate şi, în cazul unei planete, poate contribui la determinarea atmosferei acesteia, la detectarea prezenţei apei sau la analiza solului.

univers james webb mare
Telescopul James Webb va oferi cele mai detaliate imagini ale universului de până acum. Foto: NASA

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Cum arată casa din India, ridicată fără ciment, pentru a rezista 1.000 de ani. Secretele unei tehnici...
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Tara Reid, schimbată total. Fanii au remarcat transformarea chipului actriței de 49 de ani: „Prea multe...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal