Vulturii își schimbă traseele de zbor pentru a evita zonele de conflict din Ucraina

Data publicării:
vultur in zbor
Vulturii care aveau rute migratoare prin Ucraina și-au schimbat rutele de zbor pentru a evita zonele afectate de conflict. Foto: Profimedia

Vulturii care aveau rute migratoare prin Ucraina și-au schimbat rutele de zbor pentru a evita zonele afectate de conflict, relatează The Guardian.

Datele GPS arată că vulturii nu numai că au făcut ocoluri mari de la începutul invaziei, dar și-au redus și pauzele de odihnă și mâncare sau chiar au renunțat cu totul la ele.

În aceste condiții, păsările au avut nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la locurile lor de reproducere și, probabil, au folosit mai multă energie pentru a ajunge acolo, arată un nou studiu.

„Este ca și cum ai alerga la maraton, dar nu faci pauză să bei apă. Și la sfârșit, cineva îți cere să mai alergi 10 kilometri”, a explicat Charlie Russell de la University of East Anglia, coautor al studiului.

Cercetătorii au avertizat că situația ar putea întârzia reproducerea vulturilor, deoarece aceștia au nevoie de mai mult timp pentru a se recupera. La rândul său, acest lucru ar putea afecta șansele de supraviețuire a puilor, deoarece vor avea mai puțină pradă disponibilă atunci când ouăle eclozează.

În studiul publicat în revista Current Biology, Russell și colegii săi au arătat cum au analizat rutele de migrație parcurse de 19 vulturi pătați în timp ce zburau prin Ucraina către zonele de reproducere din sudul Belarusului în martie și aprilie 2022 - la doar câteva săptămâni după începerea invaziei ruse în Ucraina.

Cercetătorii au comparat aceste rute de zbor cu alte 65 de migrații făcute de 20 de păsări în 2018-21.

Descoperirile sugerează că vulturii au parcurs în medie 85 de kilometri în plus după invazia rusă în Ucraina. Russell a spus că un vultur anume a adăugat încă 250 de kilometri la traseul său de migrație.

Dacă 90% dintre vulturi au făcut escale în Ucraina înainte de război, doar 32% au făcut acest lucru după invazie, unele locuri fiind evitate cu totul.
Echipa a constatat că cele mai mari abateri de la ruta directă au avut loc acolo unde activitatea militară a fost mai mare.

În timp ce un vultur, poreclit Boroveț, a continuat să zboare prin Kiev, în ciuda luptelor intense, un altul – cunoscut sub numele de Denisa – și-a schimbat ruta după ce a zburat la un kilometru de exploziile de la periferia orașului.

„Războiul are un impact negativ asupra animalelor sălbatice, atât în ceea ce privește obiectivele de conservare, cât și în ceea ce privește suferința animalelor”, spune Josh Milburn, filosof la Loughborough University.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxa pe care aceşti pensionari ar putea să o plătească la stat. Măsura stârneşte deja controverse printre...
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, comentariu deplasat la pozele Andreei Bălan: "Eu cred că fetele cu soț și copii sunt...
Pro FM
Antonia, declarații rare de Ziua Copilului: „Am devenit mamă când eram încă o fată!” Cu ce provocări s-a...
Film Now
Vanessa Kirby este însărcinată! Actrița a strălucit pe covorul roșu într-o rochie mulată care i-a evidențiat...
Adevarul
Substanțele chimice „eterne” care pot provoca cancer pot fi eliminate: ce trebuie să mănânci
Newsweek
Ministrul Muncii face anunțul despre pensii care liniștește toți pensionarii. „Avem toți banii”
Digi FM
Psiholog criminalist, despre profilul criminalului din cartierul rezidențial de lângă București: „O adevărată...
Digi World
Ce este febra fânului, care sunt simptomele și cum se tratează eficient. Nu are legătură nici cu fânul, nici...
Digi Animal World
Metoda ingenioasă prin care un bărbat a îndepărtat o cobră de pe un ied: „E incredibil cum animalul nu se...
Film Now
Povestea actriței din Crocodile Dundee. Cum a devenit Linda Kozlowski celebră peste noapte și de ce a...
UTV
Adelina Pestrițu renunță la tatuaje, după ce și-a scos implantul mamar: „Nu mă mai regăsesc în stilul ăsta”