NASA nu a mai primit date de la Voyager 1 de trei luni. Sonda, ajunsă în spațiul interstelar, e cel mai îndepărtat obiect produs de om

Data publicării:
sonda spațială Voyager 1
Voyager 1, lansată în 1977, a ajuns mai departe de Pământ decât orice alt obiect lansat de om. Foto: Profimedia Images

Voyager 1, una dintre cele mai îndelungate misiuni spaţiale desfăşurate de NASA, se confruntă cu o problemă la sistemul de comunicaţii, iar echipa de control a misiunii se teme că nu va mai putea restabili niciodată legătura cu această sondă, informează joi Live Science, potrivit Agerpres.

În prezent, specialiştii NASA lucrează pentru a remedia o eroare de calculator care împiedică sonda să transmită date spre Pământ, însă limitările de software şi distanţa uriaşă fac această intervenţie foarte dificilă.

Încă din 14 noiembrie 2023, sonda interstelară Voyager 1 nu a mai putut să-şi transmită datele obţinute de instrumentele sale ştiinţifice spre Pământ, conform unui comunicat al NASA. Sonda pare să recepţioneze şi să execute comenzile transmise de echipa de control a misiunii din California, dar nu poate transmite datele înapoi spre Pământ. În prezent sonda se deplasează în mediul interstelar, la peste 24 de miliarde de kilometri de Pământ, dincolo de marginile Sistemului Solar.

„Ar fi cel mai mare miracol dacă am reuşi să restabilim legătura”, a declarat coordonatorul misiunii Voyager, Suzanne Dodd, într-un interviu pentru Ars Technica.

De la lansarea sa, la 5 septembrie 1977, sonda Voyager 1 se îndepărtează de Soare cu viteza aproximativă de 17 km/s şi în 2012 a trecut în spaţiul interstelar, părăsind graniţele Sistemului Solar şi devenind primul obiect spaţial care a reuşit acest lucru. În prezent, Voyager 1 este cel mai îndepărtat obiect produs de om.

De obicei, sonda transmite date spre Pământ folosindu-şi sistemul de date de zbor, unul dintre cele trei computere pe care le are la bord. Însă o aparentă eroare produsă într-unul dintre subsistemele sale, unitatea de modulare a telemetriei (TMU), a avut ca rezultat transmiterea spre Pământ a unor şiruri nesfârşite de 0, în locul obişnuitului cod binar format din 0 şi 1.

Din păcate, remedierea acestei erori se dovedeşte o acţiune complicată din cauza distanţei faţă de sondă. După ce transmite o comandă, echipa de control a misiunii trebuie să aştepte 45 de ore până ca sonda să poată răspunde. Iar pentru că sonda a fost concepută şi construită în anii '70, cea mai mare parte a tehnologiei de la bord este depăşită.

„Oamenii care au construit această sondă nu mai trăiesc. Ne-au lăsat un set de instrucţiuni rezonabil de bun, dar cea mai mare parte a acestor instrucţiuni sunt scrise pe hârtie, aşa că facem un fel de muncă de arheolog, în căutare de documente”, a explicat Dodd.

Dacă NASA nu va reuşi să restabilească legătura cu Voyager 1, agenţia va dispune în continuare de încă o sondă interstelară. Sonda geamănă, Voyager 2, a ieşit din Sistemul Solar în 2018 şi a reuşit să păstreze contactul cu Pământul. De asemenea, la orizontul anilor 2040, o altă sondă aparţinând NASA, New Horizons, urmează să părăsească Sistemul Solar.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri