Șofer prins de două ori beat la volan, în doar 3 ore. A doua oară, avea o alcoolemie mai mare decât la prima oprire

Data publicării:
politist cu geaca reflectorizamta si ecuson polittia romana pe brat
Polițist în trafic. Foto: Profimedia Images

Un şofer din judeţul Bacău, prins de către poliţişti în timp ce conducea beat, a fost depistat din nou, în aceeaşi zi, la volanul autoturismului. La a doua oprire, care a avut loc la trei ore după ce bărbatul fusese tras pe dreapta şi amendat, poliţiştii au constatat că acesta nu doar că şofa în condiţiile în care avea dreptul de a conduce suspendat, dar nivelul alcoolemiei sale crescuse, scrie news.ro.

Prima dată şoferul în vârstă de 49 de ani, din Târgu Ocna, a fost oprit în trafic în seara zilei de joi 24 august, în jurul orei 19.00, pe strada Ferdinand I din staţiune.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatului i s-a înmânat dovadă de reţinere a permisului de conducere fără drept de circulaţie şi în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, informează Poliţia judeţeană Bacău.

Trei ore mai târziu, aceeaşi patrulă de Poliţie l-a observat pe bărbat conducând, pe aceeaşi stradă. De data aceasta alcoolemia era mai mare decât la prima oprire.

„În jurul orei 22.00, aceeaşi patrulă de poliţie a depistat în flagrant delict, pe strada Ferdinand I din localitate, acelaşi conducător auto, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, dar acesta a refuzat recoltarea probelor. Poliţiştii l-au reţinut pe cel în cauză, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore şi l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău”, precizează sursa citată.

Pe numele bărbatului a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fără permis de conducere şi refuzul de la prelevarea de mostre biologice.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ţările din Europa cu cea mai rapidă rețea de autostrăzi. Aici poți circula fără limită de viteză
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Lora, emoționată să fie nașă de cununie pentru sora soțului ei: "Familia care m-a ales și pe care am ales-o...
Film Now
Cum arată astăzi Penny din „The Big Bang Theory”. Kaley Cuoco are 39 de ani și este mama unei fetițe
Adevarul
Rusia se pregătește deja pentru următorul război. Vestul visează la o pace în Ucraina care nu va veni...
Newsweek
Ce a aflat ministrul Muncii la inspecția de la Casa de Pensii? Merge softul? Când cresc pensiile?
Digi FM
O femeie care a vizitat parcul de distracții Disney, revoltată după ce un angajat i-a spus că este îmbrăcată...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Filmul care i-a adus cei mai mulți bani lui Arnold Schwarzenegger: „Ne-am dus direct la bancă”
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”