Cei mai bine plătiți sportivi ai planetei

Data publicării:
BANI EURO 4

 

 Foto: Gulliver/Getty Images

Mayweather, care și-a anunțat luna aceasta retragerea din activitate, îl devansează în această ierarhie pe marele său rival, filipinezul Manny Pacquiao, pe care l-a învins la puncte în "meciul secolului", disputat pe 2 mai, la Las Vegas, și care a încasat la rândul său 160 milioane dolari în același interval.

Foto: Gulliver/Getty Images

Cei doi pugiliști sunt urmați de fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo (Real Madrid), cu venituri totale de 79,6 milioane euro, starul argentinian Lionel Messi (FC Barcelona), cu 73,8 milioane dolari, și tenismanul elvețian Roger Federer, cu 67 milioane dolari.

De menționat că veniturile lui Mayweather sunt de aproape trei ori mai mari decât cele pe care compatriotul său Tiger Woods le-a obținut-o în 2008, când fostul lider al golfului profesionist reușise să stabilească un nou record pentru lumea sportului, acumulând 115 milioane dolari într-un interval de 12 luni.

Forbes adaugă, totodată, că cei mai bine plătiți 40 de sportivi ai lumii din 2015 au realizat venituri combinate de 1,9 miliarde dolari din salarii, premii și sponsorizări, sumă considerabil mai mare față de cea realizată în urmă cu două decenii de cei mai bine plătiți sportivi ai plantei, care au acumulat împreună 490 milioane dolari. În 1995, cel mai mare venit a fost obținut de celebrul baschetbalist american Michael Jordan (43,9 milioane dolari), urmat de boxerul Mike Tyson (40 milioane dolari), amintește publicația din Statele Unite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul de sub pământ al României. Parcul de distracţii la peste 100 de metri adâncime cucereşte europenii
Digi FM
Cristian, fost candidat la Primăria Tulcea, s-a sinucis la doar 38 de ani. Mesajul șocant postat pe internet...
Pro FM
Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu tatăl lor: „M-au sunat speriate”
Film Now
Keith Urban, „îngrijorat” și „frustrat” după decizia luată de soția sa, Nicole Kidman: „Nu a avut timp să se...
Adevarul
Trump îl critică pe Zelenski pentru că „aduce prejudicii negocierilor de pace”. „Dacă vrea Crimeea, de ce nu...
Newsweek
Poșta schimbă, din nou, data la care livrează pensia pe luna mai. Suspans total pentru pensionari
Digi FM
Cele 10 sfaturi ale papei Francisc pentru o viață cu sens, pace și bucurie
Digi World
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Digi Animal World
Câți bani a câștigat un câine de pe Instagram în 2024. Oamenii sunt șocați: „Câștigă mai bine decât mine”
Film Now
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...