OFICIAL. Simona Halep a urcat în premieră pe locul 4 în clasamentul WTA

Data publicării:
Simona Halep la Indian Wells-AFP Mediafax Foto-STEPHEN DUNN

 

Simona Halep devenea pe 17 martie jucătoarea din România cu cea mai bună clasare din toate timpurile în ierarhia feminină a tenisului mondial (locul 5). Halep egalase performanţa reuşită de Irina Spîrlea pe 13 octombrie 1997 (locul 7) în data de 24 februarie, după ce în data de 27 ianuarie devenise a treia româncă din istorie care intra în Top 10 mondial, după Spîrlea şi actualul său manager, Virginia Ruzici (locul 8).

Ascensiunea jucătoarei de 22 de ani a început după eliminarea sa din primul tur al competiţiei Mutua Madrid Open, în mai 2013, când ocupa doar locul 64 în lume şi nu câştigase niciun titlu WTA chiar dacă disputase 3 finale. Între timp, Simona Halep şi-a trecut în cont 7 titluri WTA pierzând şi finala de anul acesta de la Madrid, informează Digi Sport.

Sorana Cîrstea se menţine în continuare pe locul 27, Monica Niculescu a urcat 3 locuri şi se află pe 78, Alexandra Cadanţu a coborât 9 opoziţii şi se află pe 80, în timp ce Irina Begu se află tot pe 88, ca şi săptămâna precedentă.

Podiumul este neschimbat, cu Serena Williams lider incontestabil, urmată de chinezoaica Na Li şi de poloneza Agnieszka Radwanska, la peste 1.200 de puncte de Halep.

În clasamentul de dublu, Monica Niculescu a coborât trei poziţii şi se găseşte acum pe locul 33.

Clasamentul WTA la simplu:

1. Serena Williams (SUA) 11.590 puncte
2. Na Li (China) 7.540
3. Agnieszka Radwanska (Polonia) 6.360
4. Simona Halep 5.140
5. Victoria Azarenka (Belarus) 4.741
6. Petra Kvitova (Cehia) 4.600
7. Jelena Jankovic (Serbia) 4.255
8. Maria Şarapova (Rusia) 4.141
9. Angelique Kerber (Germania) 3.870
10. Dominika Cibulkova (Slovacia) 3.705

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Megan Thee Stallion, acuzată de hărţuire de fostul ei cameraman. Bărbatul susține că a fost “umilit pe tot...
Film Now
Adevărul a ieșit la iveală după 30 de ani. De ce nu l-a vrut Richard Curtis pe Hugh Grant în „Patru nunți și...
Adevarul
Ce s-a ales de fabrica din România unde până în 1990 se produceau un milion de ceasuri deșteptătoare pe an...
Newsweek
VIDEO Rusia atacă cu superavionul MiG-31I cu rachete hipersonice și componente SUA. De ce e mortal?
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...