Surpriză la Doha. Alexandra Dulgheru a învins-o pe Alize Cornet

Data publicării:
alexandra dulgheru 1
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Ajunsă pe tabloul principal de la Doha din calificări, Alexandra Dulgheru a reuşit surpriza în primul tur al competiţiei transmise în direct la Digi Sport. A învins-o pe Alize Cornet. Aflată pe locul 24 WTA, jucătoarea din Franţa a început în forţă partida şi a condus cu 4 la 1 în primul set. Românca n-a cedat însă. Abia transferat în Qatar, fostul stelist Claudiu Keşeru a fost şi el în tribune pentru a-i face galerie (tc 1.24.16 - keseru in tribune). Dulgheru nu şi-a mai pierdut serviciul, a făcut două break-uri şi a câştigat setul cu 6 la 4. Alize Cornet a egalat situaţia, după ce s-a impus cu 6 la 3 în actul secund. În decisiv, Alexandra Dulgheru a jucat perfect. S-a impus cu 6 la 1 şi şi-a asigurat prezenţa în optimile turneului de la Doha.

„Am încercat să mă bucur şi să-mi fac jocul, indiferent de scor. Ştiam că am nevoie de răbdare şi să mă lupt”, a declarat Alexandra Dulgheru.

În optimi, Alexandra Dulgheru o va întâlni pe a treia favorită a competiţiei, Caroline Wozniacki.  

Detalii, aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Băncile renunță la bancomate. Ce se întâmplă cu cei care vor bani cash? De unde vor scoate bani?
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...