România, aproape de semifinale. Clasamentul grupei

Data publicării:
handbal romania 1

România s-a impus clar în fața Ungariei, cu 29-21, în primul ei meci din a doua grupă principală a Campionatului European de handbal feminin și are calificarea în semifinale în propriile mâini, scrie digisport.ro.

handbal romania 1

Echipa lui Ambros Martin are patru puncte, în acest moment, și depinde doar de propriile rezultate, urmând să se califice în careul de ași, dacă va câștiga și împotriva Cehiei și Danemarcei.

Tot în prima etapă din grupa a doua din Main Round, Rusia a câștigat cu 26-24 în fața Cehiei, în timp ce Norvegia a trecut de Danemarca cu 22-20.

În acest moment, Norvegia conduce cu șase puncte, fiind urmată de România și Danemarca, cu patru puncte. Cehia și Rusia au câte două puncte, în timp ce Ungaria nu are niciunul.

România urmează să joace marți cu Cehia, de la 17:15, iar, miercuri, va întâlni pe Danemarca, de la 19:30. În funcție de rezultatele celorlalte jocuri, România s-ar putea califica în semifinale și dacă va mai câștiga doar unul dintre cele două meciuri rămase.

clasament gr2

Programul și rezultatele meciurilor din grupa României:
program

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...