Simona Halep, prima reacție după a doua victorie la Australian Open: „Mi-am pierdut un pic concentrarea”

Data publicării:
Simona Halep, Australian Open 2020
FOTO: Guliver/ Getty Images

Simona Halep a recunoscut că şi-a pierdut concentrarea pe finalul partidei cu britanica Harriet Dart, joi, în runda a doua a turneului Australian Open, însă a reuşit să se impună cu 6-2, 6-4.

„A fost un pic periculos, mi-am pierdut un pic concentrarea, iar ea a început să joace foarte bine”, a declarat Halep, citată de site-ul oficial al turneului de la Melbourne, preluat de Agerpres. Românca a avut 5-1 în setul secund, dar Dart s-a apropiat la 5-4 şi a ratat o minge de break, care au fi adus egalarea, 5-5.

„A fost mai dificil pentru mine să lovesc mingea, dar sunt bucuroasă că am încheiat meciul. Îmi place să joc sub presiune, e mai distractiv, mai interesant, însă prefer să închei când am oportunitatea”, a mai spus Halep, numărul trei mondial şi a patra favorită la Australian Open.

Halep a obţinut victoria după o oră şi 17 minute, iar în turul următor o va înfrunta pe americanca Danielle Collins (cap de serie numărul 26) sau pe kazaha Iulia Putinţeva. Dacă va câştigat şi acest duel va ajunge pentru al treilea an consecutiv în săptămâna a doua a turneului de Mare Şlem, după finala jucată în 2018 şi optimile atinse anul trecut.

„Sunt încă departe de titlu, dar am amintiri frumoase. Din 2018 am făcut multe meciuri bune aici. Sper să îl reuşesc (să îl câştig) pe al treilea aici”, a concluzionat Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019.

Simona Halep s-a amuzat şi pe seama reacţiilor sale de nervozitate şi acordul cu antrenorul Darren Cahill de a dona 200 de dolari victimelor incendiilor de vegetaţie din Australia de fiecare dată când îl enervează pe acesta: ''Le numără şi îmi e frică să întreb (cât am de plată)''. Ea a revenit şi a spus apoi că va plăti cu plăcere, deoarece este pentru o cauză nobilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Declarațiile Chinei care i-au șocat pe oficialii UE. De ce nu dorește Beijingul o înfrângere a Rusiei în...
Newsweek
Bolojan anunţă data exactă la care va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât ajung?
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...