„Văduva Neagră” a Rivierei Franceze a fost condamnată. Câți ani de închisoare a primit

Data publicării:
Patricia Dagorn
Patricia Dagorn

Patricia Dagorn, supranumită „Văduva Neagră” a Rivierei Franceze, a fost condamnată joi la 22 de ani de închisoare.

patricia
Patricia Dagorn

Aceasta a fost găsită vinovată de uciderea prin otrăvire a doi bărbați - Francesco Filippone (85 de ani) și Michele Kneffel (60 de ani).

Potrivit procurorilor, Patricia Dagorn, în vârstă de 57 de ani, a folosit o schemă criminală de seducere a bărbaților în vârstă prin intermediul unei agenții de dating, pentru ca apoi să îi ucidă prin otrăvire.

Dagorn ar fi încercat aceeași schemă și asupra unui al treilea bărbat în vârstă, de data aceasta fără sorți de izbândă: Robert Vaux (91 de ani), fost marinar.

Polițiștii cred că pe „lista neagră” a Patriciei Dagorn ar fi exista în jur de 20 de potențiale „ținte masculine”.

De obicei, odată încheiat „ritualul” seducției, înainte de a comite crimele, femeia își convingea victimele să o treacă în testamentele lor, pentru a colecta apoi bani sub diverse „forme juridice”, susțin procurorii.

După ce trupul neînsuflețit al lui Francesco Filippone a fost găsit într-o cadă, în 2011, într-un imobil în apropiere de Cannes, poliția a descoperit că Dagorn încasase sub semnătura bărbatului un cec de 25.000 de dolari.

Investigațiile în cazul Patriciei Dagorn au început în 2012.

Până la această sentință, Dagorn se afla deja de 5 ani în închsioare, însă pentru furt și fraudă.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita