Nicuşor Dan: „România are nevoie de un mediator” în dezbaterea dintre progresiști și conservatori. Ce spune despre Laura Codruţa Kovesi

Data actualizării: Data publicării:
Nicușor Dan
Nicușor Dan Foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, afirmă că îşi menţine poziţia de neutralitate în dezbaterea dintre progresiști și conservatori, argumentând că România are nevoie de un mediator într-o societate profund polarizată. Într-o dezbatere moderată de Cosmin Nedelcu (Micutzu), el a declarat că nu a avut nicio discuție cu Laura Codruţa Kovesi și că singura interacțiune cu aceasta a avut loc acum 7-8 ani, într-o sală de judecată.

„Eu am fost consecvent încă din anul 2015, când am fondat un partid naţional, USR-ul. Am fost consecvent şi am spus că, eu, ca persoană, pe această dezbatere socială, progresist vs. conservator, o să încerc să fiu neutru, pentru că, în această dezbatere, care este foarte emoţională, România are nevoie de un mediator. Iar în momentul în care partidul pe care l-am fondat a decis să iasă din această neutralitate, eu, deşi eram preşedintele partidului, am ieşit din partid. Asta este răspunsul meu. De 10 ani, am fost consecvent”, a afirmat Nicuşor Dan.

Întrebat despre temerile unor alegători că, odată ajuns președinte, valorile creștine ale românilor ar putea fi afectate, Nicuşor Dan a respins aceste critici, spunând că poziția sa de neutralitate ar trebui să ofere încredere tuturor taberelor.

Candidatul a fost întrebat și despre Laura Codruţa Kovesi și zvonurile că aceasta ar putea influența numirile din justiție în cazul în care el ar câștiga alegerile.

„Nu, niciun fel de discuţie. Cred că ne-am întâlnit o dată în sala de judecată, la Înalta Curte, în urmă cu vreo 7-8 ani. Asta a fost singura interacţiune personală cu domnia sa”, a spus Nicuşor Dan.

El a precizat că, în cazul în care va ajunge președinte, va face o evaluare a persoanelor aflate în sistemul judiciar înainte de a nominaliza șefi de parchete.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peştele care înoată cu peste 110 km/h. Unde trăieşte şi cum arată cea mai rapidă vietate din lumea marină
Digi FM
Lecția de viață oferită de o pensionară din Neamț care a susținut Bacalaureatul la 75 de ani: „Să nu-ți fie...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Marion Cotillard s-a despărțit de iubit, după 18 ani de relație și doi copii. Guillaume Canet a fost...
Adevarul
Furtuni în România. Tânăr ucis de trăsnet. În București, zborurile au fost deviate: „Pilotul ne-a arătat țara”
Newsweek
Nicușor Dan a aprobat legea care oferă ajutoare la pensie. Se dau medicamente compensate și alimente
Digi FM
Jessie J, un nou mesaj după ce a fost operată de cancer: „Nu a dispărut încă. Lupta cu cancerul nu e atât de...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Scarlett Johansson explică săruturile virale cu Jonathan Bailey: "E un tip adorabil, ce pot să spun?"
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget