Șeful INSCOP: Prezenţa record şi votul vârstnicilor, decisive în turul 2. Simion, perceput ca risc economic

Data publicării:
Remus Ștefureac, director INSCOP, la In Fața ta FOTO Captură video
Remus Ștefureac, director INSCOP. FOTO Captură video

Remus Ştefureac, directorul INSCOP, a declarat marţi, despre rezultatul alegerilor prezidenţiale, că a contat prezenţa record, dar şi faptul că cei peste 60 de ani au votat împotriva unui risc economic, în condiţiile în care un potenţial succes a lui George Simion a fost văzut de cea mai mare parte a alegătorilor din această categorie de vârstă drept o ameninţare, o catastrofă economică.

Remuş Ştefureac a declarat în emisiunea „România Politică” de la Prima News, despre rezultatul turului doi al alegerilor prezidenţiale, că pentru votanţii vârstnici, una dintre cele mai importante teme, tema cheie, este securitatea socială şi economică, iar opţiunea Nicuşor Dan, în contrast cu opţiunea George Simion, a apărut exact în această zonă a securităţii, certitudinii economice şi sociale.

„Până la urmă, proiectul european, proiectul euroatlantic al României înseamnă certitudine, mai puţină incertitudine economică şi, în special, mai puţine riscuri. Un potenţial succes al lui George Simion a fost văzut de cea mai mare parte a alegătorilor din această categorie de vârstă drept o ameninţare, o catastrofă economică şi, evident, aceşti alegători au trecut votul spre Nicuşor Dan”, a precizat Ştefureac.

El a mai arătat că a fost şi această participare record, pentru ultimele trei decenii, o prezenţă masivă a românilor la vot, inclusiv alegători din categoria PSD, de 60 de ani, care „au votat împotriva perspectivei unui risc economic, a unei catastrofe economice, poate şi geopolitice pentru România”. Remus Ştefureac a menţionat că şi cei din zona 18-29 ani au votat într-o proporţie mai mare cu Nicuşor Dan.

Votul pentru George Simion

În privinţa celor care l-au votat pe George Simion, Ştefureac a afirmat că aici vorbim de un public care poate s-a dovedit mai vulnerabil la dezinformări.

„Pe de altă parte, votul pentru George Simion nu îl putem explica doar prin prisma, să spunem, a manipulării, propagandei. Vorbim de o parte importantă a electoratului care provine din zone, să spunem, afectate de sărăcie, zone în care, din păcate, beneficiile aderării la UE nu au ajuns suficient, avuţia naţională nu a fost redistribuită suficient nici în mediul rural, nici în oraşele mici. Vorbim de populaţie ceva mai tânără, dar din oraşele mici, din mediul rural”, explicat sociologul.

Potrivit acestuia, e datoria şi a marilor partide şi a guvernelor viitoare să facă poate ceva mai mult pentru redistribuirea acestor beneficii unice determinate de apartenenţa noastră la Uniunea Europeană şi spre zonele mai puţin favorizate, în care au venit mai puţine investiţii pentru că sunt exact zonele care alimentează bazinele noastre din diaspora.

Cât a cântărit dezbaterea dintre candidați

Despre confruntarea de la TV dintre cei doi candidaţi, Remus Ştefureac a declarat că a avut importanţa ei, mai ales că a fost singura.

„Dacă ar fi fost mai multe, sigur, poate că altfel ar fi stat lucrurile. Mai important au fost abstenţele domnului Simion de la alte dezbateri, care au lăsat impresia că fuge până la urmă de o confruntare şi, de asemenea, domnul Simion n-a reuşit să-şi transmită mesajul exact alegătorilor, celor un milion şi jumătate de alegători, chiar mai mult, spre două milioane, de fapt, de alegători, care au venit în plus între cele două tururi. Aceşti votanţi ar fi avut nevoie, până la urmă, să-l audă pe domnul Simion”, a arătat Ştefureac, adăugând că au fost şi gafe de campanie.

„A fost şi o campanie decentă a lui Nicuşor Dan, care a determinat o creştere a încrederii în proiectul domniei tale”, a completat directorul INSCOP.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când consumă mai mult curent aerul condiționat: dacă îl pornești și oprești des sau îl lași pornit toată...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Șerban Copoț de la Animal X, despre conflictul cu Laurențiu Duță de la 3 Sud Est: "El ne-a compus muzica, iar...
Film Now
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Bruce Willis. Fiica actorului, Rumer, a rupt tăcerea: „Simt o...
Adevarul
„Există o armă decisivă în conflictul dintre Israel și Iran”. Dezvăluirile unui fost șef român de...
Newsweek
Hultoanele, fructele din copac care îți detoxifică colonul. Sunt sățioase și fac bine la inimă
Digi FM
VIDEO Momentul în care un balon cu aer cald ia foc în aer și se prăbușește: "Oamenii s-au aruncat din el"
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, adevărul despre operația la nas: „Am fost ironizată pentru că semăn cu tata!”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills