Acțiune europene înregistrează cel mai puternic început de an din ultimele decenii, depășind Wall Street

Acţiunile companiilor listate în Europa au înregistrat performanțe mai bune decât cele din Statele Unite, la o lună după inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă. Investitorii încă speră că regiunea ar putea evita un război comercial cu cea mai mare economie a lumii.
Acțiunile europene se bucură de cel mai bun început de an din anii ’80 și de cea mai puternică performanță față de SUA din aproape un deceniu, au scris analiștii Bank of America într-o notă transmisă miercuri.
Indicele paneuropean Stoxx 600, unde sunt incluse companii din economiile europene puternice precum Germania și Norvegia, a crescut cu 5,6% din 17 ianuarie, ultima şedinţă de tranzacţionare de dinaintea revenirii lui Trump la putere, în timp ce, pe Wall Street, indicele S&P 500 a urcat cu 2,5%, iar Nasdaq Composite, unde sunt incluse marile companii tehnologice, a înregistrat un avans de 2,2%.
Performanța neașteptată a indicilor europeni a fost determinată de decizia lui Trump de a nu impune imediat tarife Uniunii Europene, precum și de perspectiva unor negocieri de pace în Ucraina, au declarat analiștii pentru Financial Times. De altfel, Uniunea Europeană se pregătise să fie o țintă majoră a politicilor „America First” ale lui Trump, după ce președintele SUA a promis să impună tarife generale asupra blocului comunitar. Amenințările, însă, nu s-au concretizat în politici concrete.
În pofida amenințărilor, o serie de tarife anunțate nu au fost încă implementate, în condițiile în care economiștii și mediul de afaceri îndeamnă administrația Trump să reconsidere măsurile. Taxele asupra importurilor din Canada și Mexic au fost amânate în mod repetat; taxele pentru oțel și aluminiu, anunțate săptămâna trecută, nu vor fi aplicate până luna viitoare; iar un val de așa-numite tarife „reciproce”, anunțat tot săptămâna trecută, nu va intra în vigoare înainte de aprilie. Săptămâna aceasta, președintele american a amenințat cu taxe vamale asupra sectorului auto, de 25%. Semiconductorii și medicamentele vor fi, de asemenea, supuse unor tarife mai mari, a declarat Trump, însă nu există un calendar și nici analize care să susțină decizia.
„Pentru Europa, ameninţările cu războiul comercial au fost până acum mai dure decât ce vedem în realitate, dar alte aspecte pozitive includ tendinţa ascendentă a creditării bancare în ultimul an şi reducerea ratelor dobânzilor de către Banca Centrală Europeană”, spune Andrew Pease, strateg-șef în cadrul fondului de investiţii Russell Investments.
Creșterile din Europa vin în pofida semnelor de stagnare în economiile majore ale continentului și a îngrijorărilor legate de securitatea pe termen lung a regiunii, în contextul în care SUA amenință să își reducă sprijinul militar. De altfel, evoluția a fost susținută de fondurile de investiții europene, care și-au mărit alocările de la începutul anului. Un sondaj realizat săptămâna aceasta a arătat că proporția celor care consideră că acțiunile europene sunt subevaluate a atins cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani.
Sectorul financiar, de apărare — impulsionate de perspectiva unor cheltuieli militare sporite ale guvernelor europene — și cel al luxului au crescut, având în vedere că SUA nu au aplicat tarife. Rheinmetall, cel mai mare producător european de muniție, a crescut cu 34% în ultima lună, în timp ce producătorul de lux Richemont a urcat cu 11%.
Piețele europene au scăzut miercuri după ce președintele SUA a declarat că ia în considerare impunerea tarifelor de 25% asupra importurilor de automobile, produse farmaceutice și cipuri. „Investitorii sunt obișnuiți ca performanța Europei să fie de scurtă durată și cu marje reduse”, au comentat analiștii UBS.