Acțiunile Tesla sunt pe tobogan, dar producătorul auto rămâne puternic supraevaluat

Dragoș Comache Data publicării:
tesla
sursa: shutterstock.com/

Intrarea în politică dăunează afacerilor. De când Elon Musk a preluat un post în administrația președintelui Donald Trump, acțiunile Tesla au scăzut puternic. Timp de șapte săptămâni consecutive, de când Elon Musk a preluat conducerea Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală, acțiunile producătorului de automobile electrice au scăzut puternic. Aceasta este cel mai lung declin pentru Tesla în cei 15 an de la listarea pe bursă a companiei.

După câștigarea alegerilor de către Donald Trump, titlurile producătorului auto au început să crească pe fondul așteptărilor cu privire la politice favorabile mediului de afaceri promovate de acesta. Acțiunile Tesla au ajuns la un maxim de aproape 480 de dolari pe 17 decembrie.

Dar, după ce Elon Musk a ajuns la Washington la conducerea DOGE, valoarea acțiunilor a scăzut cu 45%, iar capitalizarea companiei cu peste 800 de miliarde de dolari.

Acțiunile Tesla au încheiat săptămâna trecută la 270 de dolari, cu 10% mai puțin decât în săptămâna anterioară. Acesta este cel mai redus nivel din 5 noiembrie 2024, ziua alegerilor din SUA, potrivit CNBC.

Scăderea vine după ce Musk a devenit imaginea eforturilor administrației Trump de a reduce drastic numărul funcționarilor publici și a cheltuielilor guvernului federal. În același timp, el a continuat să condamne, pe platforma sa X, judecătorii care au luat decizii ce nu au fost pe placul său și să promoveze temele Kremlinului despre președintele ucrainean.

Sentimentul anti-Musk și anti-Tesla a crescut în SUA, dar și în Europa după ce miliardarul a sprijinit candidații extremiști la alegerile din Germania și România. Chiar și cei mai optimiști analiști au recunoscut că mesajele promovate de Musk au afectat Tesla, după ce vânzările companiei în Europa s-au prăbușit cu 45% în ianuarie.

În același timp, mai multe bănci de pe Wall Street și-au redus prețurile țintă pentru Tesla. Analiștii Bank of America s-au arătat îngrijorați din cauza scăderii vânzărilor, dar și de lipsa unor date recente cu privire la un model cu preț redus, care a tot fost promis de Musk.

La rândul lor, economiștii Goldman Sachs au redus prețul țintă pentru acțiunile companiei din cauza scăderii vânzărilor și a concurenței puternice din China. Ei arată că principalii rivali ai Tesla nu vând separat funcțiile de conducere inteligentă, așa cum face producătorul american, care oferă sistemul de conducere automatizat ca opțiune premium.

Chiar și după scăderea din ultimele săptămâni, valoarea de piață a Tesla este de 776 de miliarde de dolari, mult supraevaluată judecând după criteriile financiare standard. Și asta pentru că cei mai mulți investitori și analiști se bazează pe afirmațiile lui Musk, care susține că Tesla nu este un producător de automobile, ci mai degrabă o companie tehnologică care va realiza în curând o revoluție în domeniul taxiurilor autonome și a roboților umanoizi, arată Reuters.

Astfel, analizele băncilor și firmelor de investiții arată că cea mai mare parte a valorii companiei se bazează pe speranțele cu privire la vehiculele autonome pe care Tesla nu le-a lansat încă, deși Elon Musk le promite în fiecare an din 2016.

Pe baza acestor așteptări, capitalizarea Tesla continuă să peste cea a următorilor nouă cei mai valoroși producători de automobile la un loc, care au vândut 44 de milioane de mașini anul trecut, față de cele 1,8 milioane ale Tesla.  

Unii analiști spun că investotorii au pariat mult timp pe viziunilelui Musk cu privire la viitorul Tesla, mai degrabă decât pe rezultatele sale financiare. Dar decalajul tot mai mare dintre performanțele sale reale și estimările șefului companiei îi determină pe tot mulți investitori să-și revizuiască strategiile.

În plus, principala linie de afaceri a companiei începe să se clatine, după ani de creștere susținută.

Singurul vehicul lansat de Tesla după 2020 este Cybertruck. Camioneta a avut vânzări slabe anul trecut, doar 38.900 de unități, estimează Cox Automotive. Numărul este cu mult sub cele 250.000 de unități pe care Musk a promis că le va produce până în 2025.

Totodată, Tesla a redus prețurile modelelor 3 și Y,pe fondul încetinirii cererii de vehicule electrice la nivel global și a concurenței în creștere, mai ales în China.

Tesla se confruntă acum și cu inversarea politicilor verzi de către noul președinte american. Donald Trump, un critic al vehiculelor electrice, a cerut eliminarea subvențiilor pentru vehiculele electrice, care de-al lungul anilor a adus Tesla miliarde de dolari. Musk miniminează însă impactul acestei măsuri asupra Tesla și spune că rivalii săi vor avea mai mult de suferit.

Totodată, analiștii spun că producătorul de mașini electrice ar să nu beneficieze, ala cum spera, de reducerea reglementărilor pentru mașinile autonome, promisă de Trump. Și asta deoarece autorizează introducerea mașinilor fără șofer pe drumurile publice, limitând puterea guvernului federal.

În plus, de relaxarea reglementărilor ar beneficia toți jucătorii, nu doar Tesla. Iar mica industrie de robotaxi din SUA este în prezent dominată de Waymo, divizie a Alphabet.

Experții mai atrag atenția că Tesla își propune să dezvolte taxiuri autonome mai ieftine, care să se bazeze doar pe camere video și inteligență artificială, nu și pe alți senzori precum radar și lidar, ca majoritatea celorlalte companii din acest sector. Ei susțin că fără aceste tehnologii robotaxi-urile Tesla nu vor fi sigure și nu vor ajunge niciodată pe străzi.