AFM a semnat contractele de finanțare pentru 26 de fabrici de reciclare. Cât costă proiectele

Administrația Fondului pentru Mediu anunță, miercuri, că a finalizat semnarea contractelor de finanțare cu operatorii economici pentru cele 26 de proiecte aprobate în cadrul Programului „Construirea de instalații de reciclare a deșeurilor în vederea atingerii țintelor de reciclare din pachetul economiei circulare”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Valoarea totală a celor 26 de proiecte este de 674.749.100,51 lei, iar proiectele au fost selectate în urma unei sesiuni de finanțare derulate în perioada 14 iunie – 22 noiembrie 2024.
„Am semnat cele 26 de contracte de finanțare care reprezintă ținta asumată de AFM prin PNRR. Este o dovadă clară a angajamentului Administrației Fondului pentru Mediu pentru atingerea obiectivelor asumate în tranziția către o economie circulară. Prin aceste investiții strategice, din bani europeni, vom contribui la construcția unei infrastructuri moderne de reciclare, în România. Este un moment cheie pentru economia circulară și pentru dezvoltarea durabilă la nivel național”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Fabricile de reciclare finanțate vizează fluxuri prioritare de deșeuri. Astfel, vor fi realizate 10 fabrici pentru reciclarea deșeurilor de plastic, 4 instalații pentru deșeuri din construcții, 3 fabrici pentru reciclarea sticlei, două instalații dedicate deșeurilor din construcții și sticlă, două pe deșeuri municipale, câte o fabrică pentru reciclarea deșeurilor de acumulatori, aluminiu, cauciuc, spume poliuretanice și textile.
Valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat acordat pentru un proiect este de 8.400.000 euro, iar valoarea minimă eligibilă este de 500.000 euro. Intensitatea ajutorului de stat regional poate ajunge până la 75%.