ANPC, în control în Portul Constanța: Peste 50 de containere au fost sigilate

Redacția Digi Economic Data publicării:
anpc constanta
Sursa foto: ANPC

Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au desfășurat, joi, o acțiune de control inopinată în Portul Constanța, sub coordonarea președintelui instituției Cristian Popescu Piedone.

Potrivit unui comunicat de presă, acțiunea s-a bazat pe Regulamentul European 1020/2019 și pe protocolul semnat între ANPC și Direcția Generală a Vămilor, ai cărei reprezentanți au participat, de asemenea, la control.

Controlul s-a desfășurat simultan pe șapte rampe, unde sunt aduse containerele pentru a fi deschise și inspectate, și au fost verificate și mai multe structuri de depozitare. În urma acestor acțiuni, peste 50 de containere au fost sigilate, fie pentru că marfa din interior nu respectă exigențele legale, fie pentru că nu a putut fi identificat deținătorul produselor.

Un aspect care ridică multe semne de întrebare este existența unor containere aparent abandonate, unele aflate în port de mai bine de 10 ani, dar pentru care chiria continuă să fie plătită.

În timpul verificării unuia dintre aceste containere, s-a descoperit o situație cu caracter înșelător. Conform documentelor, containerul ar fi trebuit să conțină lingouri de metal, însă în interior au fost găsite dale de piatră, având aceeași greutate”, mai arată ANPC.

Alături de Direcția Generală a Vămilor și Poliția de Frontieră, ANPC anunță că va continua să desfășoare astfel de acțiuni pentru „a transmite un mesaj ferm că practicile ilegale din domeniul importurilor nu vor fi tolerate”.

În acest moment, acțiunea este în desfășurare, iar ANPC va reveni cu detalii concrete, în funcție de rezultatele fiecărui control finalizat.

Sursa foto: ANPC

Sursa foto: ANPC | Poza 1 din 4Sursa foto: ANPC | Poza 2 din 4Sursa foto: ANPC | Poza 3 din 4Sursa foto: ANPC | Poza 4 din 4,