Companiile americane din Europa se tem de Donald Trump. Noul mandat al președintelui american anunță o perioadă dificilă pentru afaceri

Nouă din zece companii americane care își desfășoară activitatea în Europa consideră că relaţiile economice transatlantice se vor înrăutăţi în următorii ani, din cauza politicilor promovate de noul preşedinte american Donald Trump.
Camera de Comerţ Americană din Uniunea Europeană (AmCham EU), care are peste 160 de membri, inclusiv companii precum Goldman Sachs, Meta sau Visa, susține că două treimi dintre firmele membre se aşteaptă ca politicile americane să le afecteze operaţiunile din Europa în următorii ani, informează Reuters.
În aceeași măsură, aproximativ 52% dintre firmele americane se aşteaptă la un impact negativ de pe urma politicilor adoptate de UE pe mai multe domenii.
Potrivit unui sondaj derulat în rândul a 58 de companii americane membre ale AmCham EU, în perioada 6-14 ianuarie, aproximativ 84% consideră tarifele şi politica comercială drept o prioritate pentru cooperarea transatlantică, urmată de rezilienţa lanţurilor de aprovizionare şi tranziţia energetică.