Producătorul Kia cheamă peste 80.000 de mașini în service. Care este problema 

Redacția Digi Economic Data publicării:
kia
sursa: profimediaimages.ro/

Kia cheamă în service peste 80.000 de vehicule din cauza unei probleme la cablajul aflat sub scaunele pasagerilor, care poate fi deteriorat și astfel să împiedice declanșarea corectă a airbagurilor și a centurilor de siguranță. Compania vizează 80.255 de vehicule Niro EV, Plug-in Hybrid (PHEV) și Hybrid, produse între 2023 și 2025, din Statele Unite.

Conform documentelor depuse la Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), cablajul deteriorat poate provoca și declanșarea involuntară a airbagurilor laterale tip cortină. 

Pentru remediere, dealerii vor inspecta, înlocui și reconfigura cablajul afectat, dacă este necesar, gratuit. De asemenea, vor instala protecții pentru cabluri. Proprietarii vor fi notificați prin scrisori trimise în luna martie, potrivit Independent și Reuters.  

Decizia companiei vine după cea din noiembrie, când Hyundai și Kia au chemat peste 208.000 de vehicule electrice pentru a repara un tranzistor din unitatea de control al încărcării, care ar putea fi deteriorat, oprind încărcarea bateriei de 12 volți. Acest lucru ar putea duce la pierderea puterii de tracțiune, crescând riscul de accident.