Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică anunță: Mesajul „Seismic Waves Card” pe WhatsApp este o alarmă falsă

Redacția Digi Economic Data publicării:
frauda online
sursa: shutterstock.com/

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) anunţă, vineri, că mesajul viral „Seismic Waves Card” distribuit în aceste zile pe WhatsApp este o alarmă falsă.

„Un mesaj care circulă pe WhatsApp susţine în mod eronat că deschiderea unui fişier denumit  «Seismic Waves Card» ar putea duce automat la compromiterea completă a telefonului şi a contului asociat. WhatsApp a confirmat că mesajul este fals, iar platformele de fact-checking au demontat complet afirmaţiile din textul alarmist”, a transmis, vineri, DNSC.

Potrivit specialiștilor în securitate cibernetică, nu există nicio vulnerabilitate cunoscută care să permită unui fișier imagine trimis prin WhatsApp să compromită automat un telefon.

„Acest tip de mesaj reprezintă un hoax – un conținut înșelător conceput să genereze panică, să dezinformeze și să se răspândească rapid între utilizatori. Spre deosebire de un atac cibernetic real, un hoax nu exploatează vulnerabilități tehnice, ci slăbiciuni umane: frica, neîncrederea și lipsa de verificare a surselor”, explică DNSC.

Instituția recomandă ca mesajele să nu fie distribuite fără verificarea autenticității și îndeamnă la informare din surse oficiale. De asemenea, se recomandă activarea autentificării în doi pași (2FA) pentru conturile online și actualizarea aplicațiilor și sistemului de operare.