Procurorii lui Kovesi și-au prezentat raportul de activitate pe 2024. Au depistat fraude de peste 24 de miliarde de euro

Parchetul European (EPPO), aflat sub conducerea procurorului-șef Laura Codruța Kovesi, a realizat la nivelul anului trecut un număr total de 2.666 de investigaţii, care au dus la depistarea fraudelor în valoare de 24,8 miliarde de euro.
Aproximativ 13,15 miliarde de euro, peste jumătate din totalul investigat în 2024, pot fi legate de fraude transfrontaliere în domeniul TVA şi implică practic întotdeauna organizaţii infracţionale, avertizează raportul.
Procurorul-şef european a îndemnat autoritățile de la Bruxelles să îmbunătăţească capacitatea de răspuns a Parchetului European deoarece interesele financiare şi bugetul UE sunt în pericol într-un mediu infracțional aflat în permanentă schimbare.
„Infracțiunile pentru care răspundea Parchetul nu mai sunt nișate, astfel că trebuie să dezvoltăm noi capacități pentru a ne adapta la noua realitate. După trei ani de activitate, trebuie să răspundem la următoarele întrebări
Este EPPO bine echipat?
Este Europol bine echipat?
Există anchetatori dedicați și specializați din poliție, administrații fiscale și vamale desemnați pentru a sprijini investigațiile EPPO în toate statele membre participante?
În prezent, răspunsul la fiecare dintre aceste întrebări este nu. Dacă vrem ca arhitectura antifraudă a UE să se îmbunătățească, avem nevoie ca fiecare dintre răspunsuri să fie da”, a transmis Kovesi.
Potrivit raportului, procurorii europeni au îngheţat active în valoare de 849 de milioane de euro anul trecut. Această cifră reprezintă de aproape 11 ori bugetul EPPO aprobat pe 2024.
Majoritatea plângerilor sunt formulate de persoanele fizice
Pe parcursul anului 2024, EPPO a deschis peste 1.500 de anchete în dosare care au reprezentat circa 13.070 de milioane de euro în fraudă fiscală şi estimează că activitatea sa va continua să crească datorită îmbunătățirii tehnicii.
Din totalul anual, 311 cazuri au fost legate de fonduri de redresare post-pandemie şi au afectat aproximativ 2,8 miliarde de euro din bani publici. Această cifră este de aşteptat să crească în următorii ani în contextul implementării accelerate a plăților.
Fondurile destinate redresării au reprezentat, totuşi, doar al treilea subiect cu cele mai numeroase cazuri de fraudă, după programele de dezvoltare regională şi urbană şi programele de dezvoltare agricolă şi rurală.
Majoritatea celor 6.547 de plângeri primite de EPPO, adică peste 70%, au provenit de la persoane fizice, iar aproximativ 27% au venit de la autorităţile naţionale, în timp ce doar 1,7% au fost trimise de instituţii sau agenţii ale UE.