AFIR: Bugetul alocat proiectelor de investiții din sectorul forestier depășește 80 de milioane de euro

Prima sesiune de primire a proiectelor de investiţii în sectorul forestier va avea loc în perioada 7 aprilie - 4 iulie 2025, alocarea financiară fiind de peste 86,64 milioane de euro.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru intervenţia DR-24 - Investiţii în tehnologii forestiere care îmbunătăţesc rezilienţa şi valoarea de mediu a ecosistemelor forestiere, cu fonduri nerambursabile acordate prin Planul Strategic 2023 - 2027 (PS 2027), în vederea lansării primei sesiuni de primire a proiectelor de investiţii în sectorul forestier.
Potrivit sursei citate, sesiunea în care se vor putea depune cererile de finanţare se desfăşoară între 7 aprilie, ora 9:00, şi 4 iulie 2025, ora 16:00, cu o alocarea financiară disponibilă de 86,64 milioane de euro, împărţită astfel: 69,31 milioane de euro pentru operatorii economici atestaţi şi 17,33 milioane de euro pentru Ocoalele silvice.
Valoarea maximă a sprijinului financiar acordat prin intervenţia DR-24 este de 500.000 de euro pentru operatorii economici, respectiv de 250.000 de euro pentru ocoalele silvice. Totodată, intensitatea finanţării nerambursabile se limitează la 65% din costurile eligibile aferente proiectului, în limita valorii maxime a sprijinului financiar.
Beneficiarii eligibili pentru fondurile acordate în cadrul acestei intervenţii sunt operatorii economici atestaţi sau reatestaţi pentru activitatea de exploatare forestieră de către Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră (cu excepţia operatorilor economici din structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva) şi ocoalele silvice de regim autorizate de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Printre cheltuielile eligibile prin DR-24 pentru operatorii economici se află:
- achiziţia de echipamente şi utilaje noi pentru colectarea, sortarea, încărcarea, manipularea lemnului în şantierele de exploatare (inclusiv platformele primare),
- achiziţia de utilaje noi pentru tocarea lemnului,
- achiziţia sau utilizarea unor programe informatice pentru gestionarea echipamentelor şi utilajelor achiziţionate sau a proceselor de exploatare forestieră, transport şi depozitare.
De asemenea, pentru Ocoalele silvice, sunt eligibile cheltuielile cu achiziţia de echipamente noi pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor, achiziţia de utilaje noi pentru tocarea lemnului şi achiziţia de echipamente de management al riscului şi echipamente pentru monitorizarea managementului forestier, informează AFIR.