Profiturile băncilor vor fi taxate suplimentar. Marile bănci avertizau anterior că măsura „induce iluzia unor beneficii bugetare”

G.C. Data publicării: Data actualizării:
romania sistemul bancar
sursa: gettyimages.com/

Profiturile băncilor vor fi taxate suplimentar, a confirmat miercuri Ilie Bolojan, premierul României, într-o conferință de presă în care a detaliat măsurile fiscale pe care Executivul le va adopta în următoarea perioadă în vederea reducerii deficitului bugetar.

„Vom taxa profiturile băncilor. Consider că pot contribui cu sumă mai mari la veniturile bugetului de stat”, a transmis Bolojan.

Potrivit ultimului draft de măsuri, obținut de Digi24, introducerea impozitului suplimentar pe sectorul bancar - de la 2% la 4% pe cifra de afaceri - va avea un impact de 334 milioane lei în 2025 și de 1,3 miliarde lei în 2026.

Recent, Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), din care fac parte cinci dintre cele mai mari bănci din țară, a respins „cu fermitate” măsura. „Considerăm că această măsură induce iluzia unor beneficii bugetare pe termen scurt, dar care, în realitate, generează efecte economice și sociale nedorite, pe termen scurt, mediu și lung”.

Organizația a transmis că băncile nu au fost consultate și nu a avut informații în privința acestei noi taxe: „Nu ne sunt cunoscute nici fundamentele constituționale, juridice sau economice a aplicării, nici cota de taxare sau perioada avută în vedere. Menționăm, totodată, că nu am fost consultați sau informați în prealabil cu privire la această inițiativă, aflând despre ea, ca și publicul larg, din presă.”

De asemenea, CPBR a mai subliniat că, la nivelul sistemului bancar, „există deja o supraimpozitare, instituțiile de credit plătind concomitent impozit pe profit, la care se adaugă și prevederile Legii nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni, cât și impozitul suplimentar pentru instituțiile de credit de 2% aplicat la cifra de afaceri – introdus la finalul anului 2023”.

Pe fondul acestei situații, organizația a atras atenția asupra mai multor aspecte:

„1. Maniera intempestivă de introducere a unei măsuri cu potențial impact semnificativ asupra unui sector esențial al economiei contravine obiectivului declarat de „asigurare a unui climat predictibil pentru mediul de afaceri”, menționat chiar în preambulul Programului de Guvernare.

2. Instituirea unei a treia taxe asupra sectorului bancar reprezintă o măsură disproporționată și dezechilibrată. Efectele sale se vor resimți negativ asupra populației, mediului antreprenorial și economiei în ansamblu, prin diminuarea capacității băncilor de a finanța economia reală, afectarea competitivității sistemului bancar românesc și erodarea încrederii investitorilor în piața locală.

3. Experiențele recente au demonstrat că introducerea de taxe/impozite speciale, ad-hoc, nu a contribuit la consolidarea bugetară, ci a accentuat ineficiențele și risipa din cheltuirea banului public. Nu s-au identificat beneficii concrete în urma aplicării impozitului suplimentar pe cifra de afaceri sau a taxei pe activele bancare, măsuri care au fost promovate în trecut cu obiective similare.

4. Reducerea sustenabilă a deficitului bugetar nu se poate realiza prin noi poveri fiscale asupra contribuabililor onești, ci prin digitalizarea administrației, îmbunătățirea colectării și stimularea inițiativei private”, se arăta în comunicat.