Politică Mircea Geoană: E nevoie să investim în acest viitor cu ancoră puternică occidentală, dar care trebuie completat cu un proiect național 01.12.2021
Externe Marile companii din industria combustibililor fosili au peste 500 de reprezentanți la COP26, mai mult decât orice altă țară prezentă 09.11.2021
Externe Angela Merkel a făcut baie de mulțime în Franța, în timpul ultimei sale vizite în calitate de cancelar 04.11.2021
Externe Talibanii spun că refuzul țărilor lumii de a-i recunoaște ca putere legitimă în Afganistan va provoca probleme la nivel global 31.10.2021
Externe Scandal diplomatic între Arabia Saudită și Liban după ce un ministru libanez a numit „absurd” războiul din Yemen 30.10.2021
Europa Polonia l-a convocat pe ambasadorul Belgiei, după ce premierul de la Bruxelles a spus că Varșovia „se joacă cu focul” în disputa cu UE 29.10.2021
Externe Joe Biden este în Europa pentru summitul G20 și cel climatic COP26. Președintele SUA a ajuns la Roma și se va întâlni cu Papa Francisc 29.10.2021
Externe Prima întâlnire între oficiali americani și talibani. Washington: Discuțiile au fost sincere. Vor fi judecați după fapte, nu după vorbe 11.10.2021
Externe Vladimir Putin ar fi ales o brunetă "foarte atractivă" pentru a-l distrage pe Donald Trump. Kremlinul neagă informația 01.10.2021
Externe Șeful diplomației UE spune că negocierile pentru reînființarea acordului nuclear iranian se vor relua „într-un interval acceptabil” 30.09.2021
Externe Ambasadorul german în China, un apropiat al Angelei Merkel, a murit la doar câteva săptămâni după instalarea la post 06.09.2021
Externe Criză în Departamentul de Stat din SUA. De ce „sindromul Havana” ar putea bloca activitatea guvernului american 03.08.2021
Externe Cine a stat în spatele celor mai importante decizii politice din Uniunea Europeană 25.06.2021
Externe China a anunţat că va colabora cu SUA în privința schimbărilor climatice, după discuții pe care Washingtonul le-a catalogat "dure" 21.03.2021
Externe După o pauză de cinci ani și o serie de tensiuni, Atena şi Ankara reiau discuţiile în disputa privind gazele naturale 25.01.2021
Politică Cum a fost primit Klaus Iohannis în Republica Moldova. Primele imagini de la întâlnirea cu Maia Sandu 29.12.2020
Externe Jair Bolsonaro s-a înfuriat pe Joe Biden: Ce facem în cazul ăsta? Diplomația nu e suficientă 11.11.2020
Externe Cererea expresă pe care Erdogan a făcut-o Uniunii Europene, după ce Turcia a amenințat Grecia și Cipru 07.09.2020
Externe Parlamentul European pune liderii politici sub presiune înaintea unui summit cu China 20.06.2020
Externe Trump amână summitul G7 din iunie: Grupul e depășit. Ar trebui invitate și alte țări - Rusia, India 31.05.2020
Externe Șeful diplomației UE avertizează că se schimbă centrul puterii globale, de la SUA la Asia. “Crește presiunea de a alege una din părți” 26.05.2020
Actualitate Aurescu: Oficialii din Ungaria prezenți în România să nu mai facă declarații contrare parteneriatului nostru strategic 26.05.2020
Politică Guvernul Orban vrea să abroge numirea lui Nelu Barbu în funcția de consul la Shanghai 13.11.2019
Externe Începe cel mai important eveniment anual de diplomaţie la New York. Liderii mondiali caută soluţii pentru climă şi eradicarea sărăciei 23.09.2019
Europa Boris Johnson, cu piciorul pe masă la Palatul Elysee. Cum a reacţionat Emmanuel Macron 23.08.2019
Politică Klaus Iohannis începe luni vizita în SUA. Președintele se întâlnește cu Donald Trump marți, 20 august 19.08.2019
Externe Provocare la adresa României: Reuniunea de urgenţă în Ucraina după difuzarea unei înregistrări cu o presupusă anexare a Bucovinei 02.06.2019
SUA Coreea de Nord nu vrea să mai aibă de-a face cu Mike Pompeo. Cere pe cineva mai "matur" pentru discuţii 20.04.2019
Politică Ambasador: Companiile germane nu-şi vor face bagajele prea curând. Pot face faţă câtorva furtuni puternice 29.01.2019
Europa INTERVIU. Ministrul de externe din Polonia: Avem propria viziune asupra Uniunii Europene 15.09.2018
Politică Iulian Fota: CE şi-a lămurit neclarităţile şi este la Bucureşti. Încă mai suntem capabili să facem diplomaţii de vârf 15.09.2018
Actualitate Ambasadorii României se plâng de intervenții din partea unor „neaveniți cu tupeu” reprezentând autoritățile statului (Cristian Diaconescu) 23.08.2018
Mapamond Ce a susţinut Viorica Dăncilă la Summit-ul şefilor de guvern China - Europa Centrală şi de Est 07.07.2018
Politică Meleşcanu spune că analiza privind mutarea ambasadei la Ierusalim este gata într-o lună 20.05.2018
Politică Cristian Diaconescu: Dacă există o decizie de blocare, avem o foarte serioasă discuție internă 12.05.2018
Politică Dăncilă i-a oferit Papei Francisc seminţe de legume şi plante. Ce a primit în schimb 12.05.2018