A murit Szobi Cseh

Data publicării:
cseh

El vorbea despre boală ca despre „o gripă” şi refuza să dea prea multe detalii. Era mereu optimist şi spera să iasă învingător din lupta cu boala.

Szobi Cseh s-a născut într-o familie de secui, la Miercurea Ciuc. A terminat Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi a lucrat la Circul de Stat din Bucureşti, înainte de a deveni celebru datorită colaborării cu cei mai mari regizori autohtoni, în special cu Sergiu Nicolaescu.

Szobi Cseh a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice de lung metraj, dar şi la producţii străine din Germania, Franţa sau Statele Unite. Urmăriți AICI un interviu cu actorul, acordat emisiunii „Ca-n filme”, în care Szobi Cseh vorbește despre cariera lui.

În 2012, Szobi Cseh a aflat că are cancer, fiind diagnosticat cu mielom multiplu şi tumoare la coloană, la Fundeni, unde a urmat tratament cu citostatice. Anul trecut, cascadorul a fost din nou internat la Institutul Clinic Fundeni din Capitală, cu o suferinţă hematologică gravă. Ulterior, el a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş", din cauza unei stări febrile cauzate, probabil, de o infecţie, după cum au declarat la momentul respectiv surse medicale.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, vineri, regretul pentru decesul cascadorului Szobi Cseh şi a afirmat că marii artişti ar trebui trataţi cu respectul pe care îl merită cât sunt în viaţă. Ponta a aflat despre decesul lui Szobi Cseh de la jurnalişti, împreună cu directorul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru, în timp ce inspecta şantierul de modernizare a teatrului.

„Dumnezeu să-l ierte! Îmi pare rău! Şi eu am aflat tot de la dumneavostră (ca şi Caramitru - n.r.). Cu atât mai mult cât sunt în viaţă marii artişti, poate îi tratăm cu respectul pe care îl merită”, a spus premierul Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Viața dublă a unui IT-ist care lucrează de acasă: două joburi, bani mai mulți și riscul de...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
Mineralul esențial fără de care vitamina D și calciul nu funcționează corect. Ce recomandă specialiștii
Newsweek
Calendarul plăților în aprilie. Când intră pensiile, alocațiile și indemnizațiile? Se dau 3000 lei
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
De ce câinii din rasa Golden Retriever nu sunt buni pentru pază. Un videoclip viral explică totul
Film Now
Lily, unica fiică a lui Rowan Atkinson, despre divorțul părinților ei, după 24 de ani de mariaj: "Am trecut...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal