CTP, despre imaginile de la Înalta Curte: „Revoltătoare. Dl. Iliescu stă la scuteală”

Data actualizării: Data publicării:
Sute de martori au fost chemați la Înalta Curte în prima zi a procesului Revoluției din 1989. A fost nevoie de intervenția Ambulanței, după ce li s-a făcut rău la doi dintre ei
Sute de martori au fost chemați la Înalta Curte în prima zi a procesului Revoluției din 1989. A fost nevoie de intervenția Ambulanței, după ce li s-a făcut rău la doi dintre ei Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Gazetarul Cristian Tudor Popescu consideră „revoltătoare” imaginile de la Înalta Curte, unde joi urmașii eroilor de la Revoluție au fost nevoiți să se înghesuie cu sutele la primul termen în procesul care se desfășoară la 30 de ani de la evenimente. Din cauza aglomerației și a orelor lungi de așteptare, doi dintre martori au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cinci ore a durat numai citarea martorilor. Cât despre acuzați, niciunul dintre ei nu s-a prezentat în instanță.

Întrebat cum ar descrie imaginile de la instanța supremă, gazetarul Cristian Tudor Popescu a declarat la Digi24: „Revoltătoare. Pe scurt, lucrurile stau așa: Domnul Iliescu stă la scuteală în momentul de față. A anunțat, are dreptul, să nu se prezinte în această fază, nici n-a dat pe acolo, în vreme ce acești oameni, mulți dintre ei în vârstă, mulți cu niște probleme fizice au venit aici. Este impresionant că au venit 600 de oameni pentru a depune mărturie în acest proces.

Asta este o bătaie de joc: să chemi - dacă ar fi venit 5.000 de oameni, câți erau pe listă, ce se întâmpla acolo? Ce a fost în mintea acestor magistrați care i-au chemat pe oameni? Ce se putea face efectiv acolo pentru mersul procesului? Să-i strige? Să facă prezența? Este creier pane ce au făcut acești domni magistrați! Care acum și-au dat seama și renunță. Acum aud însă că vor putea fi reprezentați de avocați martorii. Păi, avocatul costă. De ce să-mi iau eu, martor, avocat? Dacă sunt avocați din oficiu, da. Li se furnizează martorilor 5.000 de avocați din oficiu?!” - a declarat CTP la Digi24.

Gazetarul a dezvăluit că și el este martor în procesul Revoluției și a explicat cum a procedat: „Eu vă spun cum s-a procedat cu mine, de aceea nu înțeleg. Și eu sunt martor în acest proces. Și am fost chemat de către procurori, am depus mărturia respectivă, care este înregistrată pe cameră și a fost stenografiată, după care eu nu am ce să mai caut la acest proces. Mărturia mea este acolo, n-am ce să mai adaug. Nu înțeleg de ce era cazul să fie chemați acești oameni, nici măcar pentru a-și depune verbal mărturia, ci pentru a se face prezența. Cum să faci așa ceva? Pur și simplu și-au bătut joc de ei”, consideră Cristian Tudor Popescu.

„Dar asta mi-a adus aminte de ce a făcut Ion Iliescu, principalul acuzat în proces, în zilele acelea de după 22”, a continuat gazetarul.

Ce a răspuns Ion Iliescu când CTP l-a întrebat de ce nu a dat un ordin să stea oamenii în casă la Revoluție

Cristian Tudor Popescu a povestit ce răspuns i-a dat fostul președinte Ion Iliescu când l-a întrebat cândva, într-o emisiune, de ce în zilele de după 22 decembrie nu a dat un ordin pentru ca oamenii să nu mai iasă pe străzi și să nu mai moară degeaba.

 „L-am întrebat într-o emisiune televizată, în direct, în 1998 sau 99: Domnule președinte, de ce în acele zile în care mureau pe străzile Bucureștiului civili, oameni nevinovați - mureau complet aiurea, erau gloanțe care ricoșau din pereți, din asfalt, și îi omorau, pentru că soldații se speriau din nimic, li se părea că e un terorist undeva, la un etaj, și începeau să tragă cu toții, să-și golească încărcătoarele de AKM - de ce nu dați un ordin populației să intre în case, să părăsească strada și atunci se va vedea foarte limpede cine sunt teroriștii, unde sunt ei și așa mai departe? Această vânzolire a populației pe străzi - eu fiind atunci pe străzi și știu foarte bine ce s-a întâmplat - n-a avut alt sens decât să moară niște oameni nevinovați!

Știți ce mi-a răspuns dl. Iliescu?

Că ar fi pierdut capital politic Frontul, pentru că oamenii ar fi considerat că nu sunt lăsăți să participe la revoluție în continuare, dacă erau băgați în case, și ar fi fost rău primită o astfel de hotărâre. Care va să zică, dl. Iliescu se gândea la capitalul politic al echipei lui, în vreme ce oamenii mureau pe străzi. De aceea, nu i-a băgat în casă. I-a lăsat să moară pe străzi”, a conchis CTP.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

VIDEO. Ce s-a întâmplat vineri la procesul Revoluției

Niciunul dintre cei trei considerați responsabili de procurori pentru violențele de după 22 decembrie 1989 nu a răspuns personal la chemarea instanței supreme, la primul termen de judecată din dosarul Revoluției. Au răspuns în schimb peste 600 de oameni - oameni care acum aproape 30 de ani și-au pierdut soți, frați, părinți sau copii.

Așteptarea s-a dovedit chinuitoare pentru o parte dintre cei care care au stat răbdători ore bune să le vină rândul în sala de judecată.

Aglomerația, frigul, în unele cazuri drumul de sute de kilometri făcut peste noapte, vârsta sau boala i-au doborât. Așa că echipajul SMURD chemat în zonă a intervenit de două ori. Și pompierii au stat în permanență în clădirea a cărei capacitate a fost depășită de multe ori, în ciuda măsurilor luate de conducerea instanței.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

După aproape cinci ore, citirea prezenței s-a încheiat, iar magistrații au constatat că unii dintre cei chemați la proces nu au fost citați corect. Așa că un nou termen de judecată a fost stabilit pentru 21 februarie anul viitor, când oricine va dori va putea fi reprezentat de un avocat din oficiu. Tot atunci, este așteptată și judecata cererilor făcute de acuzați.

Ancheta în dosarul Revoluției a început în februarie 1990. După zeci de ani de tergiversări și după ce România a fost condamnată de CEDO la plata unor daune de milioane de euro celor care și-au căutat, fără succes, dreptatea în instanțe, cercetările s-au reluat în 2016. Cazul a fost trimis în judecată în aprilie anul acesta.

Editor: Luana Păvălucă

Partenerii noștri
Playtech
Elena Udrea iese de închisoare! Adrian Alexandrov a făcut dezvăluirea bombă: 'O iau direct cu maşina'
Digi FM
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a primit un apel neașteptat. Ce a urmat...
Pro FM
Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste intervenții
Film Now
Cauza oficială a morţii actorului Val Kilmer, starul din "Top Gun" şi "The Doors", a fost dezvăluită de presa...
Adevarul
De ce refuză țările europene să importe carne din SUA
Newsweek
Sute de dosare de pensie au ajuns la CCR. „Am pierdut 1.000 lei”. Cum e blocată creșterea pensiilor?
Digi FM
„Am ales să fac ceea ce era mai bine pentru mine, nu ceea ce trebuia să fac". Divorțează soții Obama?
Digi World
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat...
Digi Animal World
Moment când un schior da nas în nas cu un urs. Vacanța din Colorado, la un pas să se transforme în tragedie
Film Now
Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când ea a intentat divorț. Acum o lună...
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”