Pompierii din Constanţa au intervenit, duminică seara, după ce două persoane au căzut în apă, pe raza localității Medgidia. Băiatul a fost scos din apă şi transportat la spital. Pompierii au anunţat ulterior că a fost scos din apă şi bărbatul, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, anunță Agerpres.
ACTUALIZARE 22.55 Cadrele medicale au efectuat manevrele de resuscitare timp de câteva zeci de minute, dar în cele din urmă bărbatul a fost declarat decedat de către medicul de pe echipajul SMURD.
Știrea inițială
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi, duminică seara, despre faptul că două persoane, un bărbat şi fiul său minor, au căzut în apă la intrarea în Portul Medgidia.
Reprezentaţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că băiatul a fost scos din apă de un poliţist.
„În această seară, în jurul orei 19:00, un apel la 112 a anunţat un incident grav: un copil de doar 10 ani a căzut în canalul Dunăre-Marea Neagră, la Medgidia. Colegul nostru, agent de poliţie Lucian Stamate, din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia - Biroul de Ordine şi Siguranţă Publică, promoţia aprilie 2023, a sărit în apă şi a salvat viaţa micuţului”, au afirmat poliţiştii.
„Minorul a fost scos din apă de către echipajele de intervenţie, în stare de conştientă şi a fost preluat de echipajele medicale pentru evaluare şi îngrijiri”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa, Anamaria Stoica.
Ea a adăugat că la faţa locului au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o barcă de salvare, un echipaj SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi echipajul de scafandri al ISU Constanţa.
În urmă cu zece zile, două femei au fost găsite moarte în Canalul Dunăre - Marea Neagră, una în Cernavodă şi cealaltă în Medgidia, într-un interval de câteva minute. Una dintre victime era dispărută din luna aprilie.
Editor : C.A.