Cel mai mare târg educaţional ajunge la Galaţi

Data publicării:
targ educational-1

Chiar dacă târgul se află la cea de-a 16-a ediţie, anul acesta se află pentru prima dată la Galaţi.

Organizatorii au decis să aducă cele mai bune oferte de studii şi în oraşul nostru după ce au văzut că la celelalte ediţii foarte mulţi tineri gălăţeni mergeau în alte oraşe pentru a intra în contact cu reprezentanţii universităţilor din străinătate.

Cătălin Bârsan, coordonator regional RIUF: „Am observat un interes foarte mare din partea celor din Galaţi şi Brăila, care vin tocmai până la Bucureşti. Am spus noi că e mult mai ok să ne apropiem noi faţă de aceşti elevi decât să vină ei până la Bucureşti."

De-a lungul timpului s-a observat o tendinţă a tinerilor de a se îndrepta spre universităţi din Marea Britanie, Olanda sau Danemarca. Asta pentru că aceste ţări oferă condiţii foarte avantajoase pentru studii.

Cătălin Bârsan, coordonator regional RIUF: „În Danemarca, de exemplu, învăţământul este gratuit, iar în Marea Britanie şi Olanda învăţământul este decontat de stat. Se practică metoda împrumutului. Studentul face un împrumut direct de la Guvernul ţării în care vrea să studieze, urmând să returneze aceşti bani în nişte condiţii foarte avantajoase."

Cu toate acestea, la târgul educaţional RIUF nu vor participa doar universităţi din afara ţării.

Cătălin Bârsan, coordonator regional RIUF: „Vor întâlni acolo şi reprezentanţi ai Universităţii Bucureşti, ai Şcolii Naţionale SNSPA, reprezentanţi ai ASE Bucureşti şi reprezentanţi ai altor universităţi particulare din România."

La târg pot participa şi elevi care încă nu ştiu ce vor face după terminarea liceului. Acolo se vor afla consilieri care le vor da sfaturi.

Cătălin Bârsan, coordonator regional RIUF: Vor încerca să găsească pentru elevii care nu ştiu ce ar vrea să studieze o materie sau un domeniu de studiu perfect pentru aceştia."

Târgul se desfăşoară joi, pe 19 martie, în holul Universităţii „Dunărea de Jos" şi va fi deschis între orele 10 şi 16.

Redactor: Mihaela Brazdeş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum îți afectează pensia anii în care ai lucrat „la negru”
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
Mineralul esențial fără de care vitamina D și calciul nu funcționează corect. Ce recomandă specialiștii
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal