Proiect pentru ajutorarea nevoiaşilor: 2 lei pentru a schimba o viaţă

Data publicării:
2 ron


"În acest pacheţel a intrat un corn, un măr, o bomboană, şi un pateu. Şi face doar 2 lei."

Adică strictul necesar pentru o masă, spune Lucian David, orădeanul de 33 de ani care şi-a propus să-şi dedice timpul liber şi banii din buzunar pentru ajutorarea nevoiaşilor. Dovedind că experimentul i-a reuşit, Lucian a iniţiat un proiectul "2 RONI" prin care vrea să ajute o persoană, în fiecare săptămână, cu această sumă. I-a invitat pe toţi cei care vor să i se alăture. Doritorii trebuie să respecte mai multe condiţii.

"Să identifici, în primul rând, un nevoiaş, să-l iei şi să ai grijă de el. În ce sens? Să-i aloci un 2 lei în fiecare săptămână. Pentru că oamenii ăştia au nevoie să mănânce şi în ianuarie, şi în februarie, şi în fiecare lună din an, nu doar acum, de sărbători", spune Lucian David, iniţiatorul proiectului 2 RON.

Lucian spune că e important ca oamenii să conştientizeze cât e de uşor să faci un bine. "Pentru că sunt foarte mulţi oameni de bine, care vor să facă lucruri bune, dar, în general, majoritatea dau bani. Nu se pot bucura de acea plăcere de a da ei, cu mâna lor, un cadou."

Proiectul a demarat cu doar două săptămâni în urmă, cu înfiinţarea unei pagini pe o reţea de socializare. Iniţiativa a stârnit interesul mai multor persoane, care plănuiesc să pornească un asemenea demers şi în alte oraşe.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Constantin Gheorghiţă

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita