Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ. Foto: Inquam Photos/ George Călin

Elevii din ciclul preuniversitar pot finaliza doi ani de studiu într-un singur an, însă vor trebui să îndeplinească cerințe mai stricte decât cele aprobate în 2011. Noua metodologie, avizată miercuri de Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației, prevede și un test interdisciplinar din programa clasei anterioare, iar elevii vor trebui să obțină un punctaj minim de 80%.

„După intrarea în vigoare, elevii capabili de performanţe şcolare înalte şi care au capacitatea fizică şi intelectuală de a se adapta la un ritm accelerat de învăţare vor putea beneficia de posibilitatea de a-şi accelera parcursul educaţional, prin promovarea a 2 ani de studii consecutivi într-un singur an şcolar”, a anunțat Ministerul român al Educaţiei, potrivit News.ro.

Cererea de înscriere se face de către părintele/ tutorele legal în perioada 1 martie – 1 mai a anului şcolar precedent celui de intrare în program.

Care sunt condițiile

Concret, în proiectul de metodologie se precizează că elevii trebuie să îndeplinească următoarele criterii, pentru a promova două clase într-un an școlar:

  • Elevii pot beneficia de posibilitatea de a finaliza doi ani într-unul doar o singură dată în fiecare ciclu de învățământ (primar, gimnazial, liceal).
  • Cei din ciclul primar trebuie să obțină calificativul „Foarte bine” la fiecare disciplină, în anul școlar anterior (pentru clasele a III-a și a IV-a).
  • Elevii de gimnaziu (clasele V-VIII) și liceu (IX-XII) au nevoie de media generală 10 la fiecare disciplină în anul școlar anterior.
  • Calificativul „Foarte bine” sau media generală 10 la purtare.
  • Promovarea unui test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare și să obțină un punctaj minim de 80%.

Documente necesare

Pentru ca elevul să intre în programul de doi ani de studiu într-unul, în articolul 5 al metodologiei se precizează că trebuie depuse următoarele:

  • cererea părintelui sau a tutorelui legal al elevului;
  • dosarul personal;
  • rezultatul obținut la testul interdisciplinar;
  • avizul favorabil al consilierului şcolar;
  • avizul favorabil al medicului şcolar sau al medicului de familie;
  • avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ.

Cum se fac doi ani în unul

Parcurgerea celor 2 ani de studii într-un an şcolar se realizează prin:

  • frecventarea a cel puţin 50% din cursurile şcolare aferente anului curent şi a cel puţin 40% din cursurile şcolare aferente celui de-al doilea an de studiu conform planului personalizat de învățare elaborat de comisia de monitorizare;
  • studiu individual;
  • consultaţii/tutoriale asigurate de profesorul pentru învăţământul primar/profesorii clasei celui de-al doilea an de studiu.

Editor : Andreea Stanciu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
”Pot să ies cu numerele roșii din țară, acum că am intrat în Schengen?” Poliția Română răspunde
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget