Traian Băsescu: „Cu Tăriceanu nu am dubii pentru opțiuni”

Data publicării:
traian 20basescu 204894532 20mediafax 20foto 20octav 20ganea-37702

Președintele a declarat, după ce și-a exercitat dreptul la vot, că a votat pentru continuitatea României pe drumul proeuropean și proatlantic. La observația unui jurnalist că și Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat adeptul aceleiași direcții, șeful statului a răspuns: „Cu el nu am dubii pentru opțiuni, chiar dacă m-am certat cu el. Cu alții am dubii”, a adăugat președintele, apoi a detaliat, fără a da nume: „Uitați-vă că de șapte luni creăm ambiguitate care e direcția României, ne războim cu Bruxelles-ul, cu liderii UE; îi admonestăm, îi certăm, le spunem că nu vin ei să ne facă ordine la noi acasă, certăm Departamentul de Stat…Așa ceva nu se poate, pentru că România riscă să intre într-o zonă gri în care să nu mai fie recunoscută ca stat decis să se integreze în comunitatea euroatlantică și ar putea suferi toți românii pentru asta”, a explicat președintele reluând un mesaj transmis încă de sâmbătă, de la Predeal, într-o înregistrare pe Facebook. Cel mai probabil, criticile președintelui s-au referit la diverse declarații făcute în special în cursul campaniei pentru suspendarea sa de către copreședinții USL, Crin Antonescu și Victor Ponta.

Fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu, cu care Traian Băsescu a intrat în conflict pe durata guvernării acestuia, a intrat în ultimul timp în contradicție cu liderul partidului, Crin Antonescu, ceea ce a dat naștere unor speculații că președintele l-ar putea nominaliza din nou la funcția de prim-ministru. Traian Băsescu a ținut să dezmintă, însă, zilele trecute aceste zvonuri, spunând că nici Tăriceanu, nici PSD-istul Ioan Rus nu se află pe „lista sa scurtă” de premieri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita