Benjamin Netanyahu: Opţiunea militară devine inevitabilă dacă Iranul trenează discuțiile despre programul nuclear

Data actualizării: Data publicării:
benjamin netanyahu
Foto: Profimedia Images

Opţiunea militară este „inevitabilă” împotriva Iranului dacă discuţiile asupra programului său nuclear trenează, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu, într-o înregistrare video publicată marţi după anunţul surpriză al preşedintelui american Donald Trump cu privire la un dialog direct cu Teheranul pe această temă, relatează AFP, preluat de Agerpres.

„Suntem de acord (cu preşedintele Trump) că Iranul nu ar trebui să aibă arme nucleare”, a spus în înregistrare Netanyahu, care s-a întâlnit luni cu preşedintele american la Casa Albă.

„Aceasta se poate realiza printr-un acord, dar numai (de tipul): intrăm, aruncăm în aer facilităţile, demontăm toate echipamentele, sub supraveghere americană, cu punerea în aplicare americană, asta ar fi bine”, a adăugat el, însă „a doua opţiune, dacă nu va fi cazul, este ca (iranienii) să treneze discuţiile, şi atunci opţiunea militară devine inevitabilă”, a spus Netanyahu.

La rândul său, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a avertizat marţi împotriva oricărei „soluţii militare” la dosarul nuclear, înaintea discuţiilor dintre SUA şi Iran de la sfârşitul acestei săptămâni în Oman.

„Pentru a merge mai departe astăzi, trebuie mai întâi să fim de acord că nu poate exista nicio «opţiune militară», cu atât mai puţin o «soluţie militară»”, a scris ministrul într-un articol publicat în Washington Post.

El a reiterat declaraţiile citate anterior de agenţia oficială de presă Irna, în care afirma că s-ar putea ajunge la un acord cu Statele Unite în privinţa programului nuclear dacă Washingtonul va da dovadă de bunăvoinţă.

„Mingea este acum în terenul Americii”, a scris el.

Dar „mândra naţiune iraniană, pe a cărei forţă se bazează guvernul meu pentru o descurajare reală, nu va accepta niciodată constrângerea şi impunerea”, a adăugat el.

Preşedintele american Donald Trump a surprins luni anunţând că ţara sa se află în discuţii „directe” cu Iranul, în pofida faptului că Washingtonul şi Teheranul nu mai au relaţii diplomatice de 45 de ani.

„În lumina declaraţiilor de luni ale preşedintelui Donald Trump, Iranul este gata să se angajeze serios în vederea încheierii unui acord. Ne vom întâlni sâmbătă în Oman pentru negocieri indirecte. Este la fel de mult o oportunitate, cât şi un test”, a continuat ministrul iranian în articolul publicat în Washington Post.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din Spania unde românii sunt mereu bineveniţi. Nimeni nu vrea să se mai întoarcă în ţară după ani...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Cum arată azi John Taylor, basist și fondator al trupei Duran Duran, la 65 de ani. Încă dă totul pe scenă
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Care este cea mai recomandată nucă pentru reducerea colesterolului, potrivit nutriționiștilor
Newsweek
Pensia din iulie va fi primită mai devreme. Vești bune pentru 2.500.000 de pensionari
Digi FM
Bărbatul care are 176 de copii se retrage din activitate: „Mă simt mai bogat decât Elon Musk, chiar dacă în...
Digi World
De ce ar trebui să porți ochelari de soare tot timpul anului, chiar și când sunt nori. Așa poți preveni...
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Cum arată acum Lorraine Gary din Jaws, la 50 de ani de la thrillerul lui Steven Spielberg. A rămas o divă...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills