Câte persoane sunt „dispărute” de la începutul incursiunii Rusiei în Ucraina. CICR: Numărul s-a dublat față de anul trecut

Data publicării:
Steagul Crucii Roșii la sediul Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), Geneva, Elveția. Foto: Profimedia

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a declarat joi că încearcă să dea de urma a aproape 50.000 de persoane, care au dispărut în timpul conflictului dintre Rusia şi Ucraina început în 2022, relatează AFP, citată de Agerpres. Numărul acestora este în continuă creștere, iar peste 90% dintre persoanele dispărute ar fi militari.

„Din februarie 2024, numărul cazurilor deschise de persoane dispărute (persoane căutate de familiile lor) s-a dublat, ajungând în prezent la aproape 50.000", faţă de numărul de 23.000 din aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat Dusan Vujasanin, care conduce eforturile de căutare ale CICR.

CICR a deschis biroul Agenţiei Centrale de Căutare (CTA) pentru conflictul dintre Rusia şi Ucraina în martie 2022, la scurt timp după ce Moscova a lansat invazia în ţara vecină, pe 24 februarie 2022.

Doar 20% dintre sesizări, rezolvate

În ultimii trei ani, biroul a primit peste 63.000 de sesizări din partea familiilor din Ucraina şi Rusia care îşi căutau rudele dispărute, ceea ce înseamnă că CICR a găsit până în prezent aproximativ 13.000 de persoane, a spus Vujasanin.

Numărul sesizărilor „din păcate continuă să crească" într-un „mod exponenţial", a spus el.

CICR a primit lunar între 1.000 şi 1.500 de notificări anul trecut, în timp ce numărul lor a crescut recent la circa 4.500-5.000, a explicat el.

Potrivit lui Vujasanin, această creştere se explică prin intensificarea conflictului în anumite regiuni, dar şi prin faptul că familiile cunosc mai bine acum activităţile CICR.

În plus, conform Convenţiilor de la Geneva privind regulile războiului, Rusia şi Ucraina au înfiinţat fiecare un birou naţional de informaţii responsabil cu colectarea, centralizarea şi transmiterea informaţiilor despre persoanele care se află în mâinile lor.

Acţionând în calitate de intermediar neutru între cele două ţări, biroul ACR colectează, centralizează şi înregistrează aceste informaţii, apoi le transmite taberei în cauză.

„Până acum am primit circa 16.000 de sesizări de la Rusia şi Ucraina despre persoane protejate de inamic (prizonieri de război şi civili) care au căzut în mâinile lor", a adăugat Vujasanin.

„Acestea sunt informaţiile care ne permit să informăm familiile", a explicat el.

„Căutarea celor dispăruţi va continua după încheierea conflictului armat şi rămânem angajaţi să sprijinim familiile atât timp cât este necesar", a concluzionat el.

Editor : A.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal