Erdogan confirmă că Turcia va plăti gazul rusesc în ruble: „Dacă Dumnezeu permite, aceste schimburi ne vor aduce beneficii”

Data publicării:
Recep Erdogan și Vladimir Putin
Rusia rămâne un furnizor important de energie pentru Turcia în condiţiile în care anul trecut a furnizat un sfert din importurile de petrol şi aproximativ 45% din achiziţiile de gaze naturale ale Turciei Foto: Profimedia Images

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat că livrările de gaze ruseşti către Turcia vor fi plătite în ruble, a informat sâmbătă presa turcă, transmite France Presse, citată de Agerpres.

„Un aspect pozitiv al vizitei noastre la Soci este acordul nostru cu dl Putin privind rubla. Dacă Dumnezeu permite, schimburile noastre în ruble vor asigura beneficii Turciei şi Rusiei”, a declarat şeful statului turc reporterilor la bordul zborului său de întoarcere de la Soci (Rusia), pe malul Mării Negre, unde s-a întâlnit vineri cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Cei doi preşedinţi au convenit că livrările de gaze ruseşti către Turcia vor fi „plătite parţial în ruble”, a anunţat vineri seară viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak.

Erdogan nu a precizat volumul tranzacţiilor viitoare în ruble.

Rusia încearcă de luni de zile să-şi impună moneda în reglementările internaţionale împotriva euro şi dolarului, pe fondul sancţiunilor economice occidentale fără precedent împotriva Moscovei din cauza invaziei Ucrainei.

Deşi a condamnat rapid ofensiva rusă, Turcia a optat pentru neutralitate între cele două ţări şi nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei.

În 2021, Rusia a reprezentat aproximativ un sfert din importurile de petrol ale Turciei şi 45% din achiziţiile sale de gaze naturale.

Plata pentru gazul rusesc în ruble, chiar şi parţial, ar putea permite Turciei să nu-şi epuizeze în continuare rezervele valutare în dolari.

Potrivit economiştilor, guvernul turc a cheltuit anul trecut zeci de miliarde de dolari încercând să oprească prăbuşirea lirei turceşti, care şi-a pierdut aproape jumătate din valoare într-un an.

Erdogan şi Putin s-au angajat de asemenea la Soci să consolideze cooperarea energetică şi economică.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Adio, Richard Chamberlain: actorul din „Pasărea Spin” care a cucerit inimile românilor a murit
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
Mineralul esențial fără de care vitamina D și calciul nu funcționează corect. Ce recomandă specialiștii
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal