Kim Jong Un, după ce a refuzat milioane de doze de vaccin: Lupta cu pandemia o ducem în stilul nostru

Data actualizării: Data publicării:
Kim Jong-un, în timp ce vorbește la a treia ședință extinsă a Biroului politic al celui de-al 8-lea Comitet Central al Partidului Muncitoresc Coreean din 2 septembrie 2021.
Kim Jong-un, în timp ce vorbește la a treia ședință extinsă a Biroului politic al celui de-al 8-lea Comitet Central al Partidului Muncitoresc Coreean din 2 septembrie 2021. Sursă foto: Profimedia Images

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a ordonat oficialilor de la Phenian să desfășoare o campanie mai severă de prevenire a pandemiei de COVID-19 în „stilul nostru”, refuzând în același timp trei milioane de doze de vaccin chinezesc împotriva SARS-CoV-2, oferite prin intermediul COVAX, programul ONU de distribuire a vaccinurilor anti-COVID spre țările sărace, notează The Guardian

Joi, în cadrul unei reuniuni a Biroului Politic, Kim Jong-un le-a spus oficialilor că trebuie să „țină cont de faptul că înăsprirea prevenirii epidemiei este o sarcină de o importanță capitală, care nu trebuie slăbită niciun moment", conform relatărilor de vineri ale agenţiei centrale de presă din Coreea de Nord (KCNA). 

KCNA a declarat că Kim „a solicitat furnizarea deplină a mijloacelor materiale și tehnice necesare pentru consolidarea prevenirii pandemiei". De asemenea, liderul nord-coreean a cerut îmbunătățirea competențelor profesionale și a managementului oficialilor în domeniul prevenirii pandemiei. 

Kim Jong-un a cerut anterior ca nord-coreenii să se pregătească de restricții prelungite împotriva Covid-19, indicând că granițele națiunii pe care o conduce vor rămâne închise, în ciuda înrăutățirii condițiilor economice și alimentare. De la începutul pandemiei, Coreea de Nord a aplicat carantine naționale foarte dure, închizându-și frontierele pentru a preveni focarele, cu toate că ideea Phenianului de a fi o țară lipsită de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 este pusă la îndoială de comunitatea internațională.

Coreea de Nord nu dorește vaccinul chinezesc

Marți, UNICEF, care achiziționează și livrează vaccinuri în numele programului de distribuție Covax, a declarat că Coreea de Nord a propus redirecționarea unui lot de aproximativ 3 milioane de doze de vaccin anti-COVID Sinovac către țările mai grav afectate de coronavirus. De asemenea, Coreea de Nord ar fi trebuit să primească și un lot de doze de vaccin AstraZeneca prin intermediul Covax, însă livrarea acestora a fost întârziată.

Potrivit UNICEF, Ministerul Sănătății din Coreea de Nord a declarat că va continua să comunice cu responsabilii care se ocupă de programul Covax în privința viitoarelor vaccinuri.

Unii experți consideră că Coreea de Nord pune la îndoială eficacitatea vaccinului chinezesc Sinovac și a vaccinului produs de AstraZeneca/Oxford, care a provocat câteva cazuri în care au apărut cheaguri de sânge la unele persoane cărora le-a fost administrat serul. Conform experților, Phenianul și-ar dori alte tipuri de vaccinuri.

Lotul de 1,9 milioane de vaccinuri AstraZeneca ar fi suficient pentru vaccinarea a 950 de mii de persoane, ceea ce ar reprezenta un total de doar aproximativ 7,3% din cei 26 de milioane de cetățeni ai Coreei de nord. Practic, asta înseamnă că Coreea de Nord ar avea nevoie în continuare de mult mai multe cantități de vaccin pentru a-și imuniza populația.

Leif-Eric Easley, profesor de studii internaționale la Universitatea Ewha Womans din Seul, a declarat că Phenianul pare să aibă probleme cu programul Covax, pentru că acesta implică responsabilitatea legală și cerințele de raportare a distribuției vaccinului în rândul populației.

„Regimul Kim dorește probabil cel mai sigur și mai eficient vaccin pentru elita conducătoare, însă pentru administrarea vaccinului Pfizer ar fi nevoie de o îmbunătățire a capacității de depozitare a vaccinurilor în Coreea de Nord și, de asemenea, cel puțin câteva discuții oficiale cu SUA. Opțiunea Johnson & Johnson ar putea fi mai utilă Coreei de Nord, având în vedere condițiile de transport și depozitare ale acestui tip de vaccin și administrarea sa într-o singură lovitură”, a declarat Easley.

Citește și: Coreea de Nord vrea să coopereze cu China împotriva SUA, o "amenințare comună". Phenianul are un discurs identic cu Rusia

Într-un raport recent al ONU privind situația drepturilor omului din Coreea de Nord, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Phenianului să „ia toate măsurile necesare, inclusiv prin cooperarea și asistență internațională, pentru a oferi tuturor cetățenilor,  fără discriminare, acces la vaccinurile împotriva Covid-19”.

Totodată, Guterres a cerut Coreei de Nord să formeze un plan care să le permită diplomaților și personalului de asistență umanitară să se întoarcă în țară și să pună pe picioare sistemele de distribuție a ajutorului umanitar cât mai curând posibil. 

Citește și: De ce vaccinurile chinezești sunt o chinezărie

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Metoda japoneză care răcește mașina în mai puțin de un minut. Trucul perfect ca să scapi de căldura sufocantă...
Digi FM
Tatăl Andreei Bălan, reacție după ce solista a spus cum a pierdut 90.000 de euro: "E dureros. Știe cineva cât...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Sharon Stone a pozat topless, înconjurată de bărbați, la 67 de ani. Imaginea i-a cucerit pe fani: „O...
Adevarul
Povestea lui Constantin Chiriță, scriitorul care a transformat pionierii României comuniste în cireșari...
Newsweek
Pensiile nu se mai pot plăti din septembrie. Ani de zile nu se vor mai indexa. Avertisment dur
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Christina Applegate, despre lupta cu scleroza multiplă: "Dacă lumea ar vedea ce înseamnă viața mea, nu ar...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills