De ce nu se vaccinează Vladimir Putin cu noul vaccin rusesc anti-COVID

Data publicării:
preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpulu vizitării unui spital COVID în apropiere de Moscova
Vladimir Putin, în timpul vizitării unui spital COVID. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a fost încă vaccinat cu noul vaccin ruses anti-COVID-19, Sputnik-V, dezvoltat de centrul Gamaleia din Moscova, chiar dacă a lăudat acest produs. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a explicat această situaţie prin faptul că vaccinul se află încă în proces de testare, informează Agerpres.

„Şeful statului nu poate participa la vaccinare ca voluntar”, a spus Peskov.

Rusia a fost prima ţară care a înregistrat un vaccin împotriva COVID-19 destinat utilizării în masă.Vaccinul Sputnik V constituie în prezent obiectul unor teste avansate realizate pe 400.000 de voluntari.

„Preşedintele nu poate folosi un vaccin necertificat”, a spus Peskov, adăugând că perioada de testare se va încheia în curând, iar Putin ar putea decide apoi dacă va utiliza vaccinul.

Recent, Vladimir Putin a declarat că Rusia e pregătită să furnizeze şi altor state vaccinul Sputnik V.

În luna august, liderul de la Kremlin, care este foarte secretos în ceea ce privește familia sa, anunța atunci că una dintre fiicele sale a fost deja vaccinată, în cadrul testelor clinice din faza incipientă, și că s-a simțit „bine”, pentru a sublinia siguranța vaccinului.

Vaccinul Sputnik V este numit astfel după primul satelit artificial plasat pe orbită, Sputnik-1, un triumf al Uniunii Sovietice în cursa spaţială cu superputerea rivală SUA la sfârşitul anilor 1950.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal