Marșurile Pride, interzise prin Constituție în Ungaria. Orban: „Persoane cu comportamente sexuale netradiţionale se exhibă în stradă”

Data publicării:
parlament ungaria
Prin amendamentul adoptat sunt incluse de asemenea în Constituţie anumite restricţii pentru persoanele transgender. Sursa foto: Profimedia Images

Parlamentul ungar a adoptat luni cu o largă majoritate un amendament constituţional care consolidează interzicerea marşurilor LGBTQ+, stabileşte că protejarea copiilor prevalează în faţa altor drepturi şi înscrie în legea fundamentală existenţa numai a două genuri, masculin şi feminin.

„Oameni normali ca noi sunt în mod constant provocaţi, întrucât persoane cu comportamente sexuale netradiţionale se exhibă în stradă”, a declarat premierul conservator Viktor Orban despre marşurile LGBTQ+, care au fost interzise în Ungaria printr-o lege adoptată luna trecută, scrie Agerpres.

Prin amendamentul adoptat acum sunt incluse de asemenea în Constituţie anumite restricţii pentru persoanele transgender, care începând din anul 2020 nu-şi mai pot schimba numele sau genul în documentele oficiale ungare. Constituţia Ungariei a fost deja revizuită în anul 2019 pentru a stabili în mod explicit că o căsătorie este posibilă numai între un bărbat şi o femeie.

În acelaşi sens a procedat şi Donald Trump, care imediat ce a redevenit preşedinte al SUA a anulat programele privind diversitatea rasială şi de gen şi a decretat că guvernul federal american va recunoaşte doar două sexe, masculin şi feminin, conform promisiunii sale din campania electorală de combatere a ideologiei woke şi de apărare a valorilor tradiţionale.

Amendamentul constituţional votat acum consfinţeşte de asemenea prevederile unei legi de protejare a minorilor adoptată în 2021, care interzice abordarea în faţa copiilor în şcoli a unor teme precum homosexualitatea şi schimbarea de sex, lege a cărei abrogare este cerută de Comisia Europeană într-o serie de condiţii puse Budapestei pentru a-i debloca accesul la fondurile europene îngheţate de Bruxelles pe motivul încălcării statului de drept. Potrivit premierului Viktor Orban, această lege nu este una „anti-gay”, ci una care să protejeze copiii, inclusiv în faţa unor acţiuni desfăşurate de ONG-uri în şcoli.

Acest amendament, adoptat luni de parlamentul de la Budapesta cu 140 de voturi „pentru” şi 21 „împotrivă”, precizează că „dreptul minorului la dezvoltare fizică, morală şi spirituală adecvată, precum şi dreptul copilului la identitate conform genului său la naştere prevalează în faţa tuturor celorlalte drepturi fundamentale, cu excepţia dreptului la viaţă”, prevedere din care rezultă că dreptul la reuniune (inclusiv marşuri LGBT+) este subordonat celui de protejare a minorilor.

Acelaşi amendament va permite suspendarea timp de zece ani a cetăţeniei ungare şi expulzarea din ţară a persoanelor cu dublă cetăţenie acuzate de ingerinţe în afacerile interne ale Ungariei sub acoperirea ONG-urilor sau a presei care se declară independente, prevedere ce ar putea viza şefi de ONG-uri sau de mass-media pe care Viktor Orban i-a descris recent drept „armata din umbră” a lui George Soros.

De când a revenit la putere, în 2010, Viktor Orban a eliminat progresiv mecanismele de control democratic şi a accelerat cursa „iliberală” către „putinism”, încurajat de victoria aliatului său Donald Trump, acuză Szabolcs Pek, membru al unui centru de reflecţie (think-tank) denumit Iranytu Intezet.

În şedinţa de adoptare a amendamentului constituţional, parlamentari progresişti din opoziţie au desfăşurat un banner în semn de protest, iar în faţa parlamentului manifestanţi scandau promiţând că nu vor permite transformarea Ungariei în „Rusia lui Putin”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din Spania unde românii sunt mereu bineveniţi. Nimeni nu vrea să se mai întoarcă în ţară după ani...
Digi FM
Câte note de 10 s-au luat la BAC 2025. Trei zile pentru depus contestații
Pro FM
Cum arată azi John Taylor, basist și fondator al trupei Duran Duran, la 65 de ani. Încă dă totul pe scenă
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Care este cea mai recomandată nucă pentru reducerea colesterolului, potrivit nutriționiștilor
Newsweek
Pensia din iulie va fi primită mai devreme. Vești bune pentru 2.500.000 de pensionari
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Digi World
De ce ar trebui să porți ochelari de soare tot timpul anului, chiar și când sunt nori. Așa poți preveni...
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Damson Idris, îngrozit în timp ce filma o scenă cu Brad Pitt în „F1”: „Am crezut că o să-mi pierd slujba”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills