Galerie Foto Nava Titan a încercat să urce înainte de implozie, iar pasagerii ar fi știut că e o problemă, spune un fost consultant OceanGate
Data actualizării: Data publicării:
Submersibilul Titan a făcut implozie în apropiere de epava Titanicului. Foto: Profimedia Images
Un fost consultant OceanGate a spus că submersibilul Titan a încercat să se ridice la suprafață înainte să facă implozie, indicând că cei aflați la bord erau conștienți că există o problemă, informează Insider.
Robert McCallum a declarat pentru publicația New Yorker că Titan a încercat o ridicare la suprafață înainte să piardă contactul cu nava-mamă, fiind a doua persoană care susține că OceanGate a încercat să renunțe la scufundare exact înainte de dezastru.
McCallum a spus că submersibilul și-a golit tancurile de balast și a încercat să se ridice cu puțin timp înainte să dispară, arătând că, cel mai probabil, cei cinci oameni din interior se aflau în proces de urcare în timpul imploziei.
Robert McCallum a fost consultant pentru OceanGate pe probleme de marketing și logistică și a declarat pentru New Yorker că a primit rapoarte prelimilare despre ultima scufundare a submersibilului Titan.
"Raportul primit imediat după eveniment arată că submarinul se apropia de 3.500 de metri adâncime", a declarat McCallum.
El spune că Titan "scăpase de greutăți", ceea ce înseamnă că scufundarea fusese anulată, iar apoi a pierdut legătura cu nava-mamă.
McCallum este cofondatorul unei companii de expediții și a condus în trecut scufundări la epava Titanicului și în alte zone. Cu toate acestea, acesta a folosit mereu submarine proiectate să atingă adâncimi de peste 5500 de metri și submersibile care, spre deosebire de OceanGate, erau aprobate să atingă adâncimi extreme.
Robert McCallum ținea legătura cu Stockton Rush, CEO-ul OceanGate, și a vizitat și atelierul companiei. El este a doua persoană care spune că Titan a încercat să se întoarcă, după ce regizorul James Cameron, expert în scufundări, a spus pe 24 iunie că "a auzit în comunitatea pasionaților de scufundări" că Titan își golise tancurile de balast și pasagerii "încercau să gestioneze o urgență".
Submersibilul Titan a pierdut contactul cu nava-mamă pe 18 iunie, la o oră și jumătate după începerea scufundării către epava Titanicului (4.000 metri adâncime) cu cinci persoane la bord.
La o asemenea adâncime, cel mai probabil Titan a făcut implozie cu o forță atât de mare încât pasagerii au murit pe loc, fără să-și dea măcar seama că coca navei a cedat.
Autoritățile încă investighează implozia și nu s-a stabilit încă dacă pasagerii erau conștienți de pericolul iminent sau dacă au fost avertizați în prealabil în legătură cu o defecțiune.
James Cameron și Robert McCallum sugerează că cel puțin o persoană aflată la bord ar fi descoperit înaintea imploziei că ceva s-a întâmplat și ar fi ales să anuleze scufundarea. Stockton Rush pilota submersibilul și conducea scufundarea.
În trecut, scufundările Titan au fost anulate din diverse motive, și New Yorker scrie că OceanGate a anulat mai multe scufundări decât a finalizat. Foștii pasageri spun că submersibilul avea probleme constant cu bateria și tancurile de balast.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 137 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.