Mesajul transmis de avocații prințesei „dispărute” Latifa care explică fotografia misterioasă din aeroportul din Madrid

Data publicării:
printesa-latifa-madrid-shinnybryn-instagram
Prințesa Latifa (dreapta), fotografiată în aeroportul din Madrid. Foto: Instagram/shinnybryn

„Acum pot călători unde vreau”, se arată într-un mesaj transmis de avocații prințesei Latifa, care susțin că vine din partea fiicei şeicului Mohammed bin Rashid al-Maktoum. Reacţia vine la o zi după ce a apărut o fotografie cu ea în aeroportul din Madrid, potrivit The Guardian.

Avocaţii au precizat că aceasta a vizitat recent 3 ţări europene împreună cu prietena sa cu care apare în poză. „I-am cerut să posteze câteva fotografii online pentru a demonstra militanţilor că pot călători acolo unde vreau. Sper acum că îmi pot trăi viaţa liniştită, fără a mai fi controlată de mass-media. Şi le mulţumesc tuturor pentru urările lor amabile”, se arată în mesaj.

Potrivit Taylor Wessing, Latifa a vizitat Spania, dar nu mai este în ţară şi este foarte probabil să pornească într-o altă călătorie.

O fotografie cu prinţesa Latifa, fiica şeicului Mohammed bin Rashid al-Maktoum, a fost postată pe Instagram luni. Fotografia a fost postată pe contul lui Sioned Taylor, un profesor britanic la o şcoală administrată de stat din Dubai.

Conducătorul Dubaiului, şeicul Mohammed, a fost supus presiunii internaţionale pentru a demonstra că Latifa este liberă, mult timp după ce aceasta a încercat fără succes să fugă din emirat în februarie 2018. Acesta l-a acuzat de abuz într-un videoclip postat pe YouTube, după ce planul ei de evadare a eşuat.

Prinţesa în vârstă de 35 de ani este unul dintre cei 25 de copii ai şeicului, cu mai multe soţii.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...